Germania profită de pe urma imigranţilor români şi bulgari | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Germania profită de pe urma imigranţilor români şi bulgari

După ce restricţiile existente pe piaţa muncii în unele state UE pentru cetăţenii bulgari şi români au fost ridicate oficial la începutul anului, Uniunea Creştin-Socială (CSU) a avertizat asupra unui posibil parazitism social şi a unei imigraţii generate de sărăcie.
Cu toate acestea, un studiu recent al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a indicat că persoanele care migrează în Germania pentru totdeauna beneficiază, în mare parte, de o educaţie bună, iar majoritatea acestora provin din Polonia, România, Ungaria şi Bulgaria.
Fiecare a patra persoană care a ajuns în Germania din 2007 are o diplomă universitară sau de colegiu, în timp ce cea mai mare parte a acestora beneficiază de o înaltă calificare profesională.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro