Ghetourile Brailei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ghetourile Brailei

Li se spune "blocuri NATO", dar nimeni nu poate sa explice de unde vine acest renume, din moment ce cladirile respective nu au absolut nimic in comun cu alianta militara elitista la care Romania a reusit, cu chiu cu vai, sa adere. Normal ar fi sa se numeasca "ghetourile Brailei", daca prin "ghetou" intelegem un loc rezervat saraciei fara speranta de mai bine. Citeva mii de oameni isi chinuie existenta in aceste imobile insalubre, cu apartamente putin mai mari decit o debara normala. In general, sint priviti cu reticenta de vecinii de cartier, fiindca, de-a lungul anilor, si-au facut faima de scandalagii certati cu legea si cu munca. Printre ei se afla, insa, multe persoane care nu merita aceasta eticheta si care spun ca ar face orice sa traiasca in conditii civilizate. Pentru blocurile R7, din cartierul Obor si G13, din Hipodrom, civilizatia inseamna apa la robinetul de la chiuveta si in bazinul de la WC. De un an si ceva, locatarii acestor blocuri nu mai beneficiaza de apa curenta, din cauza datoriilor foarte mari la intretinere. Lipsa apei se simte in aer. Imediat cum intri in casa scarilor, mirosul de latrina nespalata iti invadeaza narile, fiindca pe fiecare etaj exista toalete folosite la comun si spalate cum da Dumnezeu, de cine are chef sa care apa de la canalul de linga bloc. Atit R7 cit si G13 au ca unica sursa de alimentare cite un robinet stradal, care le-a fost lasat locatarilor, cind s-au sigilat conductele de alimentare ale blocurilor. "Aducem cu bidoanele de 5 litri si pentru casa, si pentru WC. Vai de capul nostru cum ne chinuim de cind ne-a taiat Primaria apa. Era bine inainte, ca dadeai 200 de mii pe luna si te spalai la robinet. Dar, fiindca unii de aici din bloc nu voiau sa plateasca, trebuie sa suferim cu totii", ne-a spus Marin Dumitrascu, un pensionar de 60 de ani, care locuieste de 18 ani in blocul NATO din Obor. Pentru el, "acasa" inseamna o camaruta de 15 metri patrati, unde a ingramadit o masa, un aragaz, o canapea si un mic dulap. De citeva zile a intrat in curatenie si vrea sa-si varuiasca peretii. Si-a dat citeva lucruri afara, pe hol si le pazeste toata ziua, sa nu-i dispara ceva. Suspicios, cit a vorbit cu reporterii nostri, a stat cu ochii pe doi copilasi de nici zece ani. "Ce tot va invirtiti, ma, pe aici? Iar ati venit la furat?", le-a strigat barbatul, dind masura increderii pe care o au vecinii intre ei. De altfel, anuntul de pe usa wc-ului de la etajul I arata ca unora dintre locatari trebuie sa li se aduca permanent aminte de reguli elementare de comportament. "Nu mai scuipati pe jos! Aruncati apa!", scrie cu creta pe usa metalica.

"Vrem si noi sa traim omeneste!"

La G13, in Hipodrom, mizeria te intimpina in fata blocului, sub forma unei ditamai halde de gunoi, imprastiat in jurul unui container care da pe dinafara. Inauntru, aceeasi problema majora: lipsa apei curente. "N-avem apa de un an si jumatate, din cauza ca prin blocul asta s-au perindat o gramada de chiriasi care nu au platit nimic la intretinere. S-au adunat datorii de citeva miliarde si ne-au taiat apa! Dar eu ce vina am, daca eram cu taxele la zi? De ce nu ne trage apa in apartament, la astia care platim? Sa ne puna apometru individual si se rezolva problema, ca mie nu-mi convine sa traiesc in conditiile astea. Baiatul meu, sofer pe maxi-taxi, pleaca dimineata, vine seara. Cum se spala el, sa nu se faca de ris la serviciu, la asta se gindeste cineva? Si sint atitia copii mici in bloc, de care rid colegii la scoala, ca sint nespalati. Ce vina au ei?", se intreaba Mihaela Cristescu. Femeia si alti vecini pe care i-am gasit in fata blocului, zilele trecute, erau suparati si pe faptul ca toata lumea din cartier se serveste cu apa de la canalul lor stradal. "Noi platim pentru apa asta, pe care trebuie s-o caram cu galeata pina in casa, si altii vin aici, spala masini, isi incarca bidoane, ca sa nu mai consume la ei, ca au apometre. Nu e normal sa se intimple asa!", spun oamenii. In G13, majoritatea apartamentelor sint proprietate privata. Unele sint locuite, insa, de indivizi care le inchiriaza o luna-doua si pe urma pleaca, fara sa dea nici un chior la intretinere. Ceilalti ramin cu ochii in soare si cu o factura la comun care se umfla de la luna la luna si nu mai are nici o sansa sa fie achitata vreodata. "Am cumparat un apartament aici cu 160 de milioane, acum citeva saptamini, si, din cauza celor rau platnici, trebuie sa car apa cu bidonul, din strada. Eu vreau sa traiesc in conditii normale, dar nu am nici o sansa", ne-a spus un tinar imbracat decent, care lucreaza ca gardian la o firma de paza.

"O sa reabilitam. La anul!"

Din pacate pentru locatarii din R7 si G13 care viseaza la o viata decenta, cu apa curenta la robinetul chiuvetei din camera, situatia de acum pare fara iesire. Dupa cum ne-a informat conducerea Companiei de Utilitati "Dunarea", nici unul dintre cele doua blocuri nu va mai fi racordat la reteaua de apa pina cind nu vor fi achitate restantele si penalitatile aferente. Iar sumele in cauza sint uriase, raportat la veniturile locatarilor. Astfel, R7 are restante de 54.413 lei (544,13 milioane de lei vechi), incepind din 2004 si penalitati de 96.807 lei, calculate din 1999 incoace. La G13 e si mai grav: restante de 211.500 lei si penalitati de 270.612 lei. E putin probabil ca aceste sume sa fie achitate in viitorul apropiat, cu atit mai mult cu cit la nici unul dintre blocuri nu mai functioneaza o asociatie a proprietarilor. Administratorii si-au dat demisia anul trecut si nu s-a mai incumetat nimeni sa-i inlocuiasca. Asadar, nu are cine sa se ocupe nici de stringerea banilor si nici de intocmirea maldarului de acte necesare racordarii la conducta de apa.
Din punctul de vedere al Primariei, ambele blocuri trebuie sa treaca printr-o reabilitare de la A la Z. "Nu mai putem merge pe jumatati de masura, sa varuim un perete si sa spunem ca am rezolvat problema. Trebuie reabilitare completa si exista un program pe care vrem sa-l punem in aplicare, anul viitor. Pentru asta, trebuie sa mutam locatarii in alte cladiri, ca sa se poata desfasura lucrarile corespunzator. Pentru cei de la R7, din Obor, exista solutii, mai greu va fi cu cei de la G13, fiindca acolo majoritatea apartamentelor sint proprietate personala", ne-a declarat primarul Aurel Simionescu.

"La noi e bine, multumim lui Dumnezeu, dar la vecini e vai de capul lor!"

Problema cu reabilitarile pe banii Primariei este ca, uneori, se fac doar pe hirtie. Asta se poate constata pe Str. Ancorei, linga Dunare, unde exista doua imobile care, teoretic, au fost reparate si consolidate dupa inundatiile de acum doi ani. In cladirea de pe Ancorei, nr. 12, s-a facut treaba buna, insa doar la parter. "Sintem un caz fericit, fiindca la noi, la parter, au pus parchet, gresie, faianta, s-a varuit. Sint foarte multumita. Platesc pentru chirie 70 lei pe luna si sint la zi cu toate utilitatile. Am facut imprumut la banca, sa-mi trag apa in camera si sa-mi iau masina de spalat. E bine la noi, multumim lui Dumnezeu, dar la etaj nu au facut nimic, iar la casa de la numarul 10 nu au facut treaba buna nici macar la parter", ne-a spus Pusa Postelnicu. Mindra, femeia ne-a aratat cit de bine arata camerele in care sta cu ceilalti membri ai familiei. "Uitati, am masina de spalat noua, nici n-am despachetat-o. O sa o folosesc dupa ce ne tragem apa. Dar e bine ca avem flise si parchet, iar peretii sint varuiti cum trebuie!". Adevarul e ca apartamentul ei, modest de altfel, daca ar fi sa ne raportam la niste standarde cit de cit normale, e de lux, fata de camerele de la etajul I al cladirii. Dumitru Decu si ceilalti cinci membri ai familiei sale ocupa o incapere spatioasa, dar pur si simplu infecta. Una dintre cele doua ferestre are in loc de geam o tabla, peretii n-au mai vazut var de decenii, iar tencuiala plafonului s-a dislocat in vreo doua locuri, lasind sa se vada sipcile bagdadiei, printre care picura apa de ploaie - cind e cazul - si gainatul porumbeilor ce pigulesc toata ziua prin pod. "Dam chirie vreo 180 lei pe luna. Am facut cerere la Primarie, sa ni se dea materiale, ca sa putem repara tavanul. Facem noi tot ce trebuie, numai sa ne ajute cu materiale", ne-a spus fiul lui Dumitru Decu.
Tot pe Ancorei, dar la numarul 10, locatarii de la parter si de la etaj se pling in cor ca, la ei, reabilitarea de dupa inundatii a fost "o mare vrajeala". "A lucrat alta echipa decit cea de la nr. 12. Astia ai nostri si-au batut joc de meserie. De fapt, au furat mai toate materialele si le-au vindut. In loc de parchet, ne-au pus niste scinduri de dusumea, gresii n-au pus, canalizarea n-au desfundat-o, instalatia electrica de pe hol e pusa de forma, ca nu functioneaza. Aici a fost o mare hotie", ne-a zis un locatar, care a refuzat sa-si dea si numele. "Lasati asa, ca pe urma vin de la Primarie si ma dau afara", si-a motivat el reticenta.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro