Goana după vaccin | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Aproape 5.000 de brăileni s-au imunizat împotriva Covid-19

Goana după vaccin

* numai săptămâna trecută, la centrul de la Spitalul Județean s-au vaccinat peste 1.800 de persoane, fiind vorba atât de rapelul pentru persoanele din etapa I, cât mai ales de persoanele din etapa a II-a * deja programările la cele două centre care funcționează în prezent au ajuns până în luna martie, ba chiar se apropie de aprilie * cum dozele de vaccin care sosesc în țară sunt mai puține decât necesarul cerut de populație, la nivel național s-a decis ca din 28 ianuarie programarea la imunizare a lucrătorilor din domeniile esențiale să se amâne pentru 10 zile

 

Având în vedere cifrele, brăilenii sunt interesați împotriva coronavirusului. În cele două centre care funcționează în prezent în Brăila, cel de la Spitalul Județean de Urgență Brăila și cel de la Spitalul de Psihiatrie, se lucrează zilnic chiar și mai bine de 12 ore, iar de la debutul campaniei și până miercuri, 27 ianuarie, s-au vaccinat aproape 5.000 de persoane. Oamenii intră în continuare pe platformă și se programează la vaccinare, încât înscrierile se întind până în martie, ba chiar se apropie de aprilie. Evident că lucrurile s-ar mișca mult mai repede dacă s-ar deschide și alte centre de vaccinare în Brăila, însă, conform ultimelor informații primite de la autorități, abia din 8 februarie se pot face programări și la cele două centre care vor fi înființate la Casa Tineretului. Despre celelalte centre de vaccinare din cartiere, deschiderea lor rămâne în așteptare, urmând să fie active pe măsură ce în România vor sosi mai multe doze de vaccin. De altfel, și coordonatorul național al campaniei de vaccinare, dr. Valeriu Gheorghiță, a declarat recent că există un deficit de 117.000 doze de vaccin, motiv pentru care se amână cu 10-14 zile toate persoanele care lucrează în domenii esențiale și nu au boli cronice. De asemenea, nici profesorii nu vor mai intra prioritar la vaccinare.

 

Aproape 5.000 de brăileni vaccinați până acum

Conform cifrelor puse la dispoziție de autorități, în primele trei săptămâni ale campaniei, adică între 4 și 27 ianuarie, la Brăila s-au vaccinat 4.737 persoane din etapa I și a II-a. La centrul de la Spitalul Județean s-au vaccinat în acea perioadă 3.756 de persoane, iar la centrul de la Spitalul de Psihiatrie s-au vaccinat 847 persoane. La acestea se adaugă persoanele din etapa I care s-au putut vaccina la centrele de la Spitalul de Pneumoftiziologie (64 persoane) și cele de la Spitalul Orășenesc Făurei (70 persoane).

Redactorii ”Obiectiv” au stat de vorbă cu managerii celor două spitale unde se pot vaccina în prezent persoanele din etapa a doua, respectiv Spitalul Județean și Spitalul de Psihiatrie, care ne-au declarat că sunt foarte multe solicitări, programări fiind făcute până în luna martie, ba chiar se apropie de aprilie. Mai mult, au fost zile în care s-a depășit capacitatea de vaccinare planificată, cum a fost cazul Spitalului Județean.

”Noi avem o capacitate de vaccinare estimată la 240 persoane pe zi. Lucrăm 12 ore pe zi, de la 8 dimineața la 8 seara, de luni până duminică. Au fost zile în care am depășit această capacitate planificată și am vaccinat mai mult. Spre exemplu, am avut o zi în care am vaccinat și 300 de persoane. Atunci au fost cei programați la timp și au venit și pe liste suplimentare ulterior. Aici a fost și o problemă cu platforma. Ținând cont de faptul că noi aveam deja rapelurile programate și pe lângă rapeluri au mai venit foarte mulți cu doză inițială, platforma nu a limitat la 240 persoane pe zi cum am precizat noi. De aici listele suplimentare. Pe platformă s-au putut programa peste și i-am vaccinat pe toți. De asemenea, în măsura posibilităților, dacă a fost un flacon pe care trebuia să-l desfacem pentru o persoană, automat am căutat și alte cinci persoane ca să terminăm flaconul, ca să vaccinăm pe cine a vrut”, ne-a declarat managerul Delia Râșnoveanu.

Șapte zile pe săptămână, câte 12 ore pe zi, se lucrează și la centrul de la Spitalul de Psihiatrie, iar programările se fac pe bandă rulantă, după cum ne-a declarat managerul unității spitalicești, Bogdan Criță. Centrul are însă o capacitate de vaccinare de 60 persoane pe zi.

Potrivit unei informări transmise de ISU Brăila, ieri, 28 ianuarie, alte 1.230 doze de vaccin au ajuns la Brăila, ce vor ajunge la cele două centre, dozele acoperind necesarul de vaccinare pentru perioada 29 ianuarie-1 februarie.

 

Cerere mare pentru vaccinare, prioritate pentru bolnavii cronici

Brăilenii din etapa a doua s-ar putea vaccina mai repede dacă și celelalte centre de vaccinare care s-au amenajat în sălile de sport și licee ar funcționa, însă acestea rămân ”pe loc repaus” momentan, iar motivul ar fi că nu există destule doze de vaccin. A recunoscut asta și coordonatorul național al campaniei de vaccinare, dr. Valeriu Gheroghiță, care a declarat într-o conferință de presă că în acest moment România are un deficit de 117.000 de doze de vaccin, astfel că, din 28 ianuarie, se amână programările persoanelor care deservesc activități esențiale și care nu au boli cronice sau nu au mai mult de 65 de ani, potrivit g4media.ro.  Valeriu Gheorghiță a explicat că este vorba despre o perioadă de 10-14 zile, care include 35.000 de persoane, iar reprogramarea se va face automat în platformă. Mai mult, acesta a declarat că nici cadrele didactice, care nu au boli cronice, nu vor mai avea prioritate la vaccinare, așa cum se stabilise inițial.

Reamintim că în Brăila, din 8 februarie, se va deschide un nou centru de vaccinare la Casa Tineretului, unde la etajul 2 s-ar fi putut vaccina cu prioritate profesorii.

Conform datelor existente pe platforma vaccinare.gov.ro, de la începutul campaniei și până pe 27 ianuarie, peste jumătate de milion de români și-au făcut prima doză de vaccin împotriva infecției cu virusul SARS-CoV2.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro