Halep şi-a păstrat locul secund în clasamentul mondial | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Halep şi-a păstrat locul secund în clasamentul mondial

Românca Simona Halep se menţine pe locul al doilea în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dat publicităţii ieri, deşi nu a evoluat în prima săptămână a noului sezon competiţional, scrie agerpres.
Halep (24 ani) are un avans de peste 600 de puncte faţă de următoarea clasată, Garbine Muguruza (Spania), aflându-se însă la peste 4.000 de puncte de liderul Serena Williams.
Irina Begu rămâne a doua româncă din ierarhie, pe locul 31 în continuare, Monica Niculescu au urcat un loc şi este pe 38, Alexandra Dulgheru a reuşit un salt de şapte poziţii, fiind acum pe 62, în timp ce Andreea Mitu este şi ea un loc mai sus, pe 95. La dublu, Monica Niculescu a devenit cea mai bine clasată reprezentantă a ţării noastre, pe locul 29, urcând patru trepte după titlul cucerit la Shenzhen. Irina Begu a coborât un loc şi este pe 31, iar Raluca Olaru este un loc mai sus, pe 54.

Nu s-a pus problema unei operaţii

Halep a declarat că se simte mult mai bine decât era la Brisbane, competiţie de la care s-a retras din cauza unei probleme la tendon, ea menţionând că s-a antrenat, nu mai are dureri şi se simte pregătită. „Mă simt mult mai bine decât eram la Brisbane. O problemă la tendonul lui Ahile este dificil de tratat, dar mă antrenez de câteva zile, am făcut aproape antrenamente complete şi mă simt pregătită. Nu mai am dureri, dar vreau să văd cum va fi la un meci oficial. Nu s-a pus problema unei operaţii, este doar o inflamaţie. Ştiu că meciul cu Garcia va fi dificil, dar vreau foarte mult să am câteva meciuri jucate înainte de Melbourne. Pentru mine fiecare turneu este important. Voi face tot ce voi putea la acest turneu, iar apoi mă voi gândi la Melbourne", a spus Halep, potrivit wtatennis.com.

Nu pot să fiu falsă!

Pe de altă parte, Simona a subliniat, pentru un post de televiziune, că nu are vreun complex în faţa rusoaicei Mariei Şarapova, locul 5 mondial, subliniind că jocul acesteia şi experienţa fac diferenţa între ele. „Stilul Mariei Şarapova cred că este matematic clar. Pe tabletă. Ea nu îşi schimbă stilul pe parcursul meciului. Nu am un complex faţă de Şarapova, am fost foarte aproape să câştig în faţa ei. Joacă mai bine în momentele importante. Cred că acesta este singurul lucru care face diferenţa între noi. Şi experienţa", a afirmat Halep. În opinia ei, „plecatul la toaletă este o modalitate de a scoate adversarul din mână, din ritm şi mi s-a întâmplat asta. Mi s-a spus să fac acelaşi lucru când joc împotriva Mariei dar nu sunt de acord. Nu pot să fiu falsă". Simona Halep spune că joacă tenis nu pentru bani sau faimă, ci din pasiune, ea menţionând că o „ia dorul" dacă trec trei zile fără acest sport şi că face totul cu zâmbetul pe buze: „Eu joc tenis pentru că îmi place. Deja nu mai joc pentru bani - am liniştea asigurată, pentru faimă - nu îmi place să fiu în centrul atenţiei. Am o pasiune: dacă nu joc trei zile mă ia dorul. Îmi place ceea ce fac. Tot ceea ce fac fac cu zâmbetul pe buze. În rest am viaţa mea simplă, cu familia şi cu prietenii şi departe de centrul atenţiei. Merg doar la petrecerile la care sunt obligată să merg".

Tenisul „este geometrie"

În context, Simona a arătat că pe teren este rivalitate, dar în afara terenului jucătoarele de tenis sunt prietene. „Vorbim, ne amuzăm, mergem la petrecerile la care suntem obligate, în vestiare râdem înainte de meci... Sunt unele jucătoare care nu vorbesc. Şarapova de exemplu nu vorbeşte cu nimeni. Bouchard nu vorbeşte, cred că o imită puţin. Toţi avem idoli, şi eu am avut. În tenis a fost Justine Henin, de aceeaşi înălţime cu mine, mi-au plăcut mult jocul ei, agresivitatea şi creativitatea. Iar în viaţă a fost Gheorghe Hagi, ca model, ca ambiţie şi ca încredere", a adăugat ea. Halep este de părere că tenisul „este geometrie". „Sunt unghiuri pe care trebuie să le descoperi când mingea este în faţa ta. Tenisul este fracţiune de secundă, trebuie să laşi uneori instinctul", a explicat sportiva.

Mulţumită de antrenorul său

Jucătoarea a mai precizat că românii trebuie să aibă încredere mai multă în ceea ce pot face, ea adăugând că s-a întâlnit mai demult cu situaţia de a nu fi respectată „oarecum", fiind din România. „Eu am spus întotdeauna că sunt mândră că sunt româncă. Oamenii sunt sufletişti, dar ne putem tot timpul o limită şi acest lucru ne dăunează. Am fost foarte timidă în trecut şi cred că tot din această cauză, nu sunt dintr-o ţară foarte bogată...", a afirmat Halep.
În privinţa antrenorului, Halep a afirmat că şi-ar dori să lucreze cât mai mult cu australianul Darren Cahill, subliniind că nu s-ar vedea pregătită de francezul Patrick Mouratoglou, care o antrenează pe Serena Williams. „Patrick Mouratoglou este alt stil, simt că nu este pe aceeaşi linie cu mine. Este un pic mai agresiv, văzut de afară. Antrenorul pe care îl am acum îmi doresc să şi termin cu el, pentru că ne înţelegem foarte bine ca oameni. Mouratoglou este un antrenor foarte bun, foarte isteţ şi foarte pasionat de ceea ce face şi faptul că lucrează cu Serena înseamnă foarte mult. Dar cred că nu ne-am potrivi ca şi oameni", a spus Halep.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro