HC Dunărea învingătoare, 22-20, la CSM Slatina | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

HC Dunărea învingătoare, 22-20, la CSM Slatina

* Da Rocha, cu 7 reușite, a fost principala marcatoare a echipei brăilene * duminică, 29 mai, de la ora 15.30, în ultima etapă a Ligii Florilor, HC Dunărea va juca în Polivalentă, cu Dacia Mioveni

 

HC Dunărea a câștigat cu 22-20 meciul din deplasare cu CSM Slatina, contând pentru penultima etapă a Ligii Florilor. Un succes în urma căruia echipa brăileană a urcat pe locul al 8-lea în clasament.

Prima repriză a fost echilibrată. HC Dunărea s-a desprins la patru lungimi, 7-3, în minutul 13. Însă CSM Slatina a reușit să egaleze și chiar să se desprindă la două goluri, 10-8. Formația pregătită de Neven Hrupec a marcat de două ori, prin Lăscăteu și Tamires și scorul a redevenit egal, 10-10. Finalul de repriză a fost electrizant. Chitacu a adus echipa gazdă în avantaj, 11-10, iar HC Dunărea a egalat prin Araujo. Cu două minute înainte de finalul primei reprize, Luciana Popescu a înscris pentru 12-11, iar la pauză formația gazdă avea un avantaj minim.

Cu toate că le-a pierdut pe Tamires și Coteț, ambele fiind trimise în tribună după câte trei eliminări, HC Dunărea a făcut o repriză a doua foarte bună și în final a plecat cu toate punctele de la Slatina.

Da Rocha, cu 7 reușite, a fost principala marcatoare a echipei brăilene, iar Elena Șerban a avut 10 intervenții în poartă.

“Sunt foarte importante pentru noi cele trei puncte câștigate. Din nou, situația este foarte dificilă pentru noi, am ajuns la Slatina fără Amanda Kurtovic. Pentru a avea progrese trebuie să jucăm cu 3 pivoți, dar am obținut cele 3 puncte așa cum ne doream și vrem să terminăm acest campionat cât mai sus în clasament. Duminică avem ultimul meci, împotriva echipei Mioveni și sper că vom câștiga și vom ieși cu bine din acest sezon dificil, pentru că merităm”, a declarat antrenorul HC Dunărea Brăila, Neven Hrupec.

 

 

“Ne bucurăm că am luat aceste trei puncte și că nu am avut accidentări în acest meci. Ne-am schimbat foarte mult atitudinea în apărare în a doua repriză și cred că asta a făcut să întoarcem scorul în favoarea noastră”, a spus Mirabela Coteț.

Duminică, 29 mai, de la ora 15.30, în ultima etapă a Ligii Florilor, HC Dunărea va juca în Polivalentă, cu Dacia Mioveni.

Pentru HC Dunărea au marcat: Da Rocha 7 goluri, Tamires 6, Araujo 3, Coteț 2, Sazdovska 2, Mihai 1, Lăscăteu 1.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro