HC Dunărea a câştigat cu 27-26 meciul cu CSM Roman | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

HC Dunărea a câştigat cu 27-26 meciul cu CSM Roman

• formaţia antrenată de Florentin Pera a revenit pe locul al şaptelea • Adriana Medvedova a fost din nou decisivă pentru echipa brăileană

 

Portarul Adriana Medvedova cu 16 intervenţii reuşite şi favorita publicului brăilean, Alina Vătu, cea care a marcat golul cel mai important pentru HC Dunărea în partida cu CSM Roman, au fost jucătoarele decisive pentru formaţia brăileană în partida de pe teren propriu din etapa a 18-a a Ligii Florilor. Victoria de miercuri readuce echipa antrenată de Florentin Pera pe locul al şaptelea în clasament.

Meciul a avut şi de data aceasta două părţi distincte, o primă repriză în care brăilencele au avut o evoluţie foarte bună iar scorul de la pauză, 18-13 în favoarea gazdelor, reflectă acest lucru şi o parte secundă în care Romanul a fost formaţia care a dictat ritmul partidei. Prima parte a fost una spectaculoasă şi cu multe goluri. Cele două formaţii au mers cap la cap până la jumătatea primei reprize, dar de la 7-7, HC Dunărea şi-a început recitalul de goluri. Shutska a marcat pentru 8-7. Au urmat alte trei reuşite ale gazdelor semnate de Ilyina,  Shteriova şi Munteanu iar în minutul 18 HC Dunărea conducea Romanul la o diferenţă de patru goluri, 11-7. Elevele antrenorului Florentin Pera au ţinut acelaşi ritm până la pauză, astfel că după primele 30 de minute brăilencele conduceau la cinci puncte diferenţă, 18-13, iar spectatorii sperau într-n succes categoric al favoritelor.

Repriza a doua nu a început însă sub aceleaşi auspicii pentru HC Dunărea care a rămas în doar patru jucătoare de câmp după ce Shutska şi Shteriova au fost eliminate. Mai mult, până în minutul 40 HC Dunărea a înscris o singură dată, de la 7 m, prin Preda şi tot aceeaşi jucătoare a marcat în minutul 41 pentru 20-19. Însă în minutul 47 Romanul a restabilit egalitatea, 22-22. Astfel că spectatorii au avut din nou emoţii pe final de meci. Numai că intervenţiile inspirate ale Adianei Medvedova au fost decisive pentru HC Dunărea în obţinerea acestui succes important în urma căruia gruparea antrenată de Pera revine pe locul al şaptelea în clasament.

Pentru HC Dunărea au marcat Marija Shteriova 7 goluri, Dzyiana Ilyina 5, Alina Vătu 4, Cătălina Preda 4, Diana Munteanu 2, Iryna Shutska 2, Florentina Craiu 1, Daniela Corban 1, Oana Cîrstea 1, iar pentru CSM Roman au înscris Iuganu 8, De Sousa 6, Toskovic 5, Iovănescu 3, Simion 3, Stoleru 1.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro