• acesta este verdictul Curţii de Apel Galaţi din 7 noiembrie 2019, care consideră nefondată contestaţia depusă de fostul director executiv • decizia este definitivă
Clubul HC Dunărea a câştigat definitiv şi al doilea proces cu fostul director executiv, Dragoş Chiriţă, cel în care fostul salariat al clubului cerea în instanţă să fie repus în funcţie. Totodată el cerea şi să-şi primească şi drepturile salariale de la data demiterii şi până la repunerea în funcţie. Însă decizia Curţii de Apel Galaţi, din 7 noiembrie 2019, consideră ca nefondată contestaţia depusă, iar decizia este definitivă.
“Decizia civilă nr. 684: Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul Chiriţă Dragoş împotriva sentinţei civile nr. 540/2019 pronunţată de Tribunalul Brăila. Definitivă din 07.11.2019”.
Contactat telefonic, George Caranica, preşedintele clubului HC Dunărea, a confirmat ştirea şi a spus că urmează ca gruparea sportivă pe care o conduce să recupereze cheltuielile de judecată.
“Este adevărat că am câştigat definitiv procesul cu fostul director executiv Dragoş Chiriţă. Decizia Curţii de Apel Galaţi a considerat ca nefondat apelul făcut de acesta, iar hotărârea este definitivă. Urmează să demarăm procedurile pentru recuperarea cheltuielilor de judecată”, ne-a declarat telefonic George Caranica.
Cum s-a ajuns de fapt la acest proces. Adunarea Generală a Asociaţilor a decis, în decembrie 2017, ca toţi membrii din AGA şi Consiliul Director să fie doar membri cotizanţi. Astfel, directorul executiv Dragoş Chiriţă a fost scos din Consiliul Director, iar ulterior s-a decis desfiinţarea acestui post. Iar prin desfiinţarea acestuia s-a făcut o economie de aproximativ 93.000 lei, o treime din întreaga cheltuială salarială cu echipa de divizie, care a fost înfiinţată în vara lui 2018.
Dragoş Chiriţă a făcut două contestaţii. Prima, în 2018, prin care a contestat notificarea desfiiţării postului de director executiv, a fost respinsă de Tribunalul Brăila, ea fiind considerată nefondată. În cea de a doua, Chiriţă a cerut să se anuleze concedierea sa, să fie repus în funcţie şi să primească salariile aferente perioadei din momentul demiterii şi până la revenirea în funcţie. În data de 24 iunie 2019, instanţa i-a respins acestuia contestaţia formulată, considerând-o ca nefondată. Dar hotărârea judecătorească din vară dată de Tribunalul Brăila nu a fost definitivă. Aceasta a devenit însă definitivă după procesul care a avut loc la Curtea de Apel Galaţi din 7 noiembrie 2019.