HC Dunărea s-a impus cu 32-29 în primul meci cu SCM Craiova | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

HC Dunărea s-a impus cu 32-29 în primul meci cu SCM Craiova

Formaţia brăileană a câştigat primul meci pentru locurile 5-6 cu SCM Craiova însă ultima victorie de pe teren propriu, din acest campionat, a elevelor Alexandrinei Soare a fost savurată de foarte puţini spectatori. Doar 500 de brăileni au mai venit la Polivalentă, iar lipsa de interes a suporterilor este una firească ţinând cont de evoluţia slabă, pe ansambu, a echipei HC Dunărea în acest campionat. O echipă ale cărei jucătoare sunt plătite cu salarii de mii de euro pe lună, bani asiguraţi cu mărinimie de administraţia locală, dar care, în multe partide au intrat în teren doar ca să mai bifeze un joc.

Ca de obicei, Gabriela Dobre, cu 14 parade, şi Ada Moldovan, cu 9 reuşite, au fost principalele artizane ale ultimului succes brăilean pe teren propriu în acest sezon competiţional. Prima repriză a fost echilibrată. Gazdele au avut pentru prima dată avantaj în minutul 5 când Perianu a marcat pentru 3-2, Cioaric a egalat, însă HC Dunărea s-a desprins din nou la două lungimi, 6-4, în minutul 8. Profitând de sincopele din jocul brăilencelor, în doar trei minute oltencele au egalat şi apoi au trecut în avantaj. Cu toate că SCM Craiova a mai condus de două ori, la pauză, echipa gazdă, a avut un avans de două lungimi, 15-13. La reluare brăilencele au avut din nou oscilaţii în joc, Horjea şi Perianu au ratat de la 7 metri, fapt ce a permis echipei vizitatoare să recupereze terenul pierdut, ba chiar să şi conducă din nou pe tabela de marcaj. SCM Craiova a mai avut însă avantaj pe tabelă o singură dată, 20-19, în minutul 41. Brăilencele au reuşit să întoarcă rezultatul în favoarea lor pe final de repriză. HC Dunărea şi-a creat un avantaj de patru gouri, în minutul 54, ba chiar s-a desprins la şase lungimi, 32-26, graţie reuşitei Adei Moldovan, cu două minute înainte de final întâlnirii din Sala Polivalentă şi partida era jucată. Formaţia brăileană a câştigat primul meci, însă pentru a-şi adjudeca locul al cincilea, are nevoie de încă o victorie, marţi, 26 mai, la Craiova.

Pentru HC Dunărea au marcat Moldovan 9 goluri, Horjea 7, Perianu 6, Czeczi 4, Irimia 3, Gheorghe 1, Marchidanu 1, Adina Brot 1 iar pentru SCM Craiova, Cioaric 6 goluri, Zamfirescu 4, Tanasie 4, Tiron 4, Eidem 3, Florica 3, Apipie 2, Lazarin 1, Tomescu 1, Munteanu 1.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro