HC Dunărea umilită, 21-28, de Corona Braşov sub Tâmpa | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

HC Dunărea umilită, 21-28, de Corona Braşov sub Tâmpa

Brăilencele au avut o evoluţie palidă în partida de sub Tâmpa şi au pierdut fără drept de apel duelul cu braşovencele. Ceea ce părera un derby al etapei, meciul dintre Corona Braşov şi HC Dunărea Brăila a fost în realitate doar un galop de sănătate al formaţiei gazdă.
Doar patru minute au ţinut pasul elevele Alexandrinei Soare cu gruparea pregătită de Bogdan Burcea, iar la capătul acestui interval de timp, tabela a consemnat singurul rezultat de egalitate, 1-1. Zamfir şi Brădeanu, de două ori, au marcat pentru gazde şi Corona avea deja un avans de trei lungimi în minutul 8, iar proporţiile scorului au fost limitate de două intervenţii foarte bune ale portarului Elena Voicu. Corona s-a desprins la 12-5 în minutul 17, ultimul gol al gazdelor fiind înscris de Tudor şi a continuat să dicteze ritmul partidei până la finalul primei reprize. Intervenţia Alexandrinei Soare le-a trezit oarecum din somnolenţă pe brăilence însă, până la pauză, formaţia de la Dunăre nu a reuşit să se apropie la o diferenţa mai mică de patru lungimi de trupa lui Burcea.
În repriza a doua, la fel ca şi în prima parte a meciului, Horjea a lăsat impresia că nu vrea să joace, altfel nu se explică cele două ratări de la 7 metri din acest meci, Moldovan s-a zbătut, dar nu a putut să facă mai mult, iar Perianu a fost capăt de linie, de fiecare dată când a primit mingea. Şi nu pentru că are probleme de sănătate, aşa cum a afirmat Alexandrina Soare, ci pentru faptul că i s-a urcat vedetismul la cap, iar acest lucru a fost confirmat de mulţi apropiaţi ai echipei brăilene. În aceste condiţii, principala "gură de foc" a echipei HC Dunărea a fost Ramona Farcău. Fosta internaţională a marcat 11 goluri în această partidă, însă singură nu a putut lupta cu o formaţie braşoveană căreia i-a ieşit totul în acest joc. Brăilencele au greşit nenumărate pase simple, au marcat un singur gol în primul sfert de oră al reprizei a doua, astfel că gruparea braşoveană s-a distanţat la nouă goluri în minutul 45, 23-14.

Pentru HC Dunărea au înscris Farcău - 11 goluri, Moldovan - 4, Brot 3, Horjea - 2, Ganichkina - 1 iar pentru Corona, Zamfir - 8 goluri, Brădeanu - 5, Hotea - 3, Ţăcălie - 3, Tudor - 2, Apetrei - 2, Chiper - 2, Bondar - 1, Dincă - 1, Raţiu - 1.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro