Mergi la conţinutul principal

"Hercules" şi-a umflat muşchii pe timp de criză

Serviciile portuare prestate de SC "Hercules" au adus acţionarilor companiei profituri în creştere anul trecut. Rezultatele provizorii raportate de companie indică faptul că, în 2009, societatea a avut o evoluţie ascendentă din punct de vedere al principalilor indicatori economici. Astfel, firma care îşi are sediul în Incinta Docuri nr. 1 a realizat o cifră de afaceri de 31,17 milioane lei în creştere cu peste 8 milioane faţă de 2008 când raportase o CA netă de 23 milioane lei. Veniturile totale înregistrate anul trecut se ridică la 31,6 milioane lei (25,33 milioane în 2008), în timp ce cheltuielile totale au fost de 27,4 milioane lei (23,6 milioane în 2008). Din această ecuaţie, rezultatul brut al exerciţiului a indicat un plus de 4,15 milioane, de unde rezultă un profit net de 3,1 milioane lei, după calcularea impozitului aferent. Ca termen de comparaţie, în 2008 societatea a încheiat exerciţiul financiar cu un profit de 1,39 milioane lei, de două ori mai mic decât profitul estimat pentru anul trecut. De altfel, perspectiva unui an cu profit s-a întrevăzut încă de la raportarea semestrială de anul trecut, când compania anunţase un rezultat pe plus în creştere faţă de aceeaşi perioadă din 2008. Şi avea şi de unde, întrucât volumul relaţiilor comerciale la semestru era pe un trend ascedent, principalii clienţi fiind "Alfred Toepfer International" Bucureşti, "North Star Sipping" Constanţa, "Tancrad" Galaţi, "Concivia" Brăila, precum şi "Tarmac", "Maya SD Trans", "Govcrest International" şi "Holcim" toate din Bucureşti.

Potrivit informaţiilor de pe pagina de web a Bursei de Valori Bucureşti, acţionarii "Hercules" sunt "Bursagrirom" SA (societate la care preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu deţine pachetul de control cu 85,81%), alţi acţionari - 13,44%, iar o cotă reziduală sub un procent deţine şi AVAS (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro