Hoţ de biciclete prins cu lasoul | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Hoţ de biciclete prins cu lasoul

Un hoţ care fura o bicicletă în oraşul american Oregon a fost prins cu lasoul de un trecător aflat pe cal, în timp ce infractorul încerca să fugă. Un bărbat hispanic, care a fost ulterior identificat drept Victorino Arellano-Sanchez, de 23 de ani, a încercat să fure o bicicletă tip mountain bike de lângă un Walmart, când cei aflaţi în parcarea magazinului au început să strige, atrăgând atenţia asupra furtului.
Martorii l-au numit pe cel care a prins hoţul „Călăreţul Singuratic". Numele lui este Robert Borba. „Serios, cine altcineva se urcă pe cal la Walmart, porneşte într-o urmărire şi îl prinde cu lasoul decât Călăreţul Singuratic?", a declarat un martor.
Borba l-a urmărit călare pe hoţul care fugea de la faţa locului şi l-a prins cu lasoul, ţinându-l jos până a venit poliţia. Sanchez a fost arestat şi este acum în închisoarea Jackson County.
După efectuarea arestării, de pe calul său, Borba a avut o singură întrebare: „Pot să-mi primesc funia înapoi? Trebuie să plec."

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro