Hramul Bisericii Bulgaresti "Inaltarea Domnului" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Hramul Bisericii Bulgaresti "Inaltarea Domnului"

Astazi este marea sarbatoare a "Inaltarii Domnului la Cer", moment de referinta pentru crestinii de pretutindeni, dar si Ziua Eroilor cazuti in luptele pentru independenta si prosperitatea Romaniei. Tot azi, brailenii si membrii Comunitatii Bulgarilor statorniciti in orasul nostru participa la hramul bisericii de pe B-dul Cuza, cunoscuta si sub numele de "Biserica Bulgareasca". Ctitoria, pastorita cu vrednicie de parintele paroh Ionel Bujoi, s-a imbracat in straie de sarbatoare, dovedindu-se neincapatoare pentru multimea celor ce-i vor trece astazi pragul. Credinciosii aduc darurile lor la Altar, pentru binecuvintare, si se roaga pentru cei dragi, pomenindu-i, totodata, pe aceia care au raposat in Domnul.
Piatra de temelie a Bisericii Bulgaresti s-a pus in anul 1868, ctitoria fiind sfintita in Duminica Floriilor, la 21 martie 1882. Terenul pe care a fost ridicata biserica a fost donat, spun documentele, de Hagi Varvara Veleva, sotia lui Vasile Velev. Actul de donatie a disparut, din pacate, intr-un incendiu, pe la 1888, flacarile distrugind aproape in totalitate arhiva Tribunalului Braila. Planul edificiului a fost conceput de arhitectul italian Bonamelli, observindu-se influenta stilului roman (in coloanele care sustin constructia). Primul slujitor al Bisericii Bulgaresti a fost preotul N. Mihof. Ctitorii cei mai de seama au fost Varvara si Vasile Velev, H. Tani, I. Balcanski, A. Ivanof, Gheorghe si Ganea Gaiu. Familia Velev se inrudea cu Anastase Simu, mare colectionar si donator brailean, intemeietorul unui muzeu in Bucuresti, pe B-dul Magheru. In cinstea lui, straduta din fata bisericii, care face legatura intre bulevardele Cuza si Carol, s-a numit "Simu". In anii '50, Biserica "Inaltarea Domnului" a intrat sub jurisdictia Bisericii si a statului roman, preot slujitor fiind numit I. Nenciu. Mai apoi, in anul 1963, a mai fost adus aici preotul V. Goea, de la biserica "Sf. Spiridon" - continuatoarea Mitropoliei Proilaviei, prima din Tarile Romane -, darimata in acelasi an de autoritatile comuniste.
Istoria Bisericii "Inaltarea Domnului" este strins legata de cea a comunitatii bulgarilor braileni. Se presupune ca, dupa razboiul ruso-turc si Pacea de la Adrianopol (1829), multi bulgari si-au parasit paminturile, odata cu trupele tariste care se retrageau, stabilindu-se in Principatele Romane, inclusiv la Braila. Buni gospodari, bulgarii se ocupau in principal cu gradinaritul, dogaria si zidaria, devenind vestiti in toata Romania. Este cunoscut faptul ca ei isi vindeau marfa nu numai in pietele Brailei, ci si in cele din Bucuresti si alte orase mari. La Braila, bulgarii s-au organizat in bresle. Membrii Breslei Gradinarilor, care-l aveau ca patron spiritual pe Sf. Mucenic Trifon, veneau in fiecare an, la data de 1 februarie, in procesiune la biserica, defilind cu fanfara si drapele si rugindu-se pentru cei raposati si pentru prosperitatea celor in viata. Ei au donat multe odoare sfinte, printre care icoana Sf. Trifon, de la 1893, strajuita de o candela argintata. Breasla Dogarilor o avea drept protectoare pe Sf. Mucenita Marina (au donat si ei o icoana bisericii, in anul 1881).
Bulgarii au intemeiat la Braila o scoala, in jurul anului 1840, pe care au reorganizat-o in 1865, de asemenea Casa de Lectura "Lumina" (desfiintata in anul 1968) si Societatea Bulgara de Stiinte ("Balgarsco Cnijovno Drujestvo"). Dupa eliberarea Bulgariei de sub turci (1878), societatea - viitoarea Academie Bulgara - s-a mutat la Sofia. La Braila a luat fiinta, in anul 1863, primul ziar al emigrantilor bulgari, "Balgarska Pcela" ("Albina Bulgara"), precum si alte publicatii periodice la care au colaborat, printre altii, poetul Hristo Botev, intelectuali de vaza ai urbei noastre, dar si ai Bulgariei, precum N. Tenof, V. D. Stoianof, V. Drumef si Ivan Vazov. Botev a infiintat aici o tipografie, in beciurile fostului Han Ceaparu, pe locul unde se afla astazi blocul A1 (Piata H. Botev), indemnindu-i pe bulgari la lupta impotriva ocupatiei otomane.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro