Ia mai lăsaţi-mă cu CF Brăila. Să moară, mă doare-n cot de fotbal! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ia mai lăsaţi-mă cu CF Brăila. Să moară, mă doare-n cot de fotbal!

Nu, nu este nici o tragedie dacă CF Brăila va dispărea. Oricum fotbalul brăilean nu are tradiţie, nu a făcut nici o mărgică de când s-a inventat sportul ăsta. A, parcă îmi amintesc vag de o finală de Cupa României jucată de CF Brăila, în 1994 dacă nu cumva greşesc, în faţa Craiovei. În rest, zero barat. Cel puţin la fotbal, Brăila s-a zbătut într-un crunt anonimat, necontând nici măcar cât negru sub unghie pe plan naţional. Am şi uitat în ce an a fost Brăila în Liga I şi chiar mi-e lene să caut acum pe Google astfel de informaţii inutile.
Nu am nimic cu jucătorii şi cu antrenorii de la CF Brăila. Oamenii ăştia au un loc de muncă şi îşi fac şi ei treaba atât cât pot şi, probabil, în funcţie de ce salarii au. Dar, repet, nu ar fi nicio tragedie dacă CF Brăila s-ar desfiinţa. La urma-urmei, sunt oraşe mult mai mari şi mai potente financiar din România, care nu au echipe de fotbal în prima divizie. Uite, acum, la repezeală, îmi vine în minte Sibiul. Nu ştiu dacă Sibiul este mai mare decât Brăila (probabil că nu, dacă e să ne raportăm la numărul de locuitori), dar din punct de vedere economic este mult peste Brăila. E, Sibiul nu are echipă de fotbal. Deloc. Nici măcar în Liga a 14-a. Şi iată că supravieţuieşte bine mersi, nu am auzit să se fi sinucis vreun sibian pentru că nu poate merge la meciuri de fotbal. Credeţi voi că municipalitatea din Sibiu, la ce venituri are din taxe şi impozite n-ar putea ţine o echipă de fotbal? Evident că da. Dar cei din Sibiu au înţeles care este ordinea priorităţilor. O echipă de fotbal, de handbal, de maciu-piciu nu poate fi susţinută cu bani publici, ci de un investitor privat. Municipalitatea poate, cel mult, să construiască un stadion modern pentru o viitoare echipă de fotbal, să asigure utilităţile la stadion, dar treaba cu salariile jucătorilor şi managementul clubului ar trebui să fie o afacere 100% privată.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro