Iarna vrajbei lui Stancu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Iarna vrajbei lui Stancu

* luni, în timpul unei conferinţe de presă de la PSD Brăila, după ce i-a etichetat pe ziariştii de la "Obiectiv" paranoici şi dobitoci, preşedintele partidului, Gheorghe Bunea Stancu, a considerat că este vremea ca acestora să le fie pus un alt diagnostic public, şi anume acela de oligofreni * joi după-amiază, congresul extraordinar al social-democraţilor brăileni a debutat printr-un scandal de pomină declanşat de preşedintele CJ la adresa fostului său coleg de partid, Ilie Lascu, fost prefect al judeţului

Săptămână politică a debutat prin anunţul-surpriză al şefului organizaţiei municipale a PNL Brăila, Cătălin Boboc, care şi-a depus oficial candidatura la preşedinţia partidului, devenind astfel primul concurent de pe lista "gladiatorilor" liberali care vor intra pe 8 mai în arenă pentru a-l înfrunta pe Constantin Cibu, actualul preşedinte al PNL. Întrebat dacă Boboc îndeplineşte caracteristicile unui adversar redutabil, Cibu, recurgând la arma diplomaţiei, a declarat următoarele: "Foarte bine că va candida şi Cătălin Boboc! Eu zic că, la noi în partid, e un politician de perspectivă, chiar dacă e încă tânăr. Oricum, orice s-ar întâmpla, noi o să mergem cu el înainte, indiferent dacă va fi sau nu preşedinte al PNL Brăila".

Furiile lui Stancu, prima parte

Prima zi a săptămânii a început furtunos, prin al treilea episod din lung-metrajul deja celebru "Stancu atacă redacţia «Obiectiv»". În ediţia de luni a ziarului aţi putut citi cum, în timpul săptămânalei conferinţe de presă de la PSD, Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele Consiliului judeţean şi al social-democraţilor brăileni, şi-a continuat tirul de injurii la adresa jurnaliştilor noştri. După ce i-a etichetat pe ziariştii "Obiectiv" paranoici şi dobitoci, capul PSD a considerat că este vremea ca acestora să le fie pus un alt diagnostic public, şi anume acela de oligofreni! Supărat că reporterii ziarului nostru au tratat săptămâna trecută subiectul patinoarului şi nemulţumirile brăilenilor legate de faptul că, pentru un minut în plus pe gheaţă sau la vestiare sunt obligaţi să plătească o oră în plus, Stancu a trecut la un nou atac verbal, afirmând că în ziarul "Obiectiv" sunt prezentaţi numai "oligofreni", primul luat în lunetă fiind scriitorul Cristian Robu-Corcan, unul dintre editorialiştii ziarului "Obiectiv-Vocea Brăilei". "Corcan! Oligofrenul ăsta! Ăsta-i ziarul la care avem numai oligofreni de-ăştia. Chiru, Corcan... (...) Sunt prezent în «Subiectiv» în fiecare dimineaţă, probabil oamenii... Câtă prostie poate exista în ziarul ăsta... Scrieţi de 5 ani şi nu aţi reuşit să faceţi nimic! Pentru că nu faceţi decât un anumit de... cum să-i spun eu lu' asta... de a fi mai cunoscut decât sunt deja. E un titlu aicea, «Stancu vrea să pună mâna pe Sala Polivalentă». Eu cred că pe str. Mihai Eminescu s-a răsturnat căruţa aia cu proşti, ca la Caracal", a declarat preşedintele CJ. Înregistrările declaraţiilor sale au fost postate pe www.obiectivbr.ro.

Lista lui Cibu

Un alt detaliu important al acestei săptămâni politice este şi respingerea în unanimitate a listei cu propuneri privind Biroul Politic Teritorial trimisă de şeful liberalilor brăileni, senatorul Constantin Cibu, Biroului Politic Central al PNL. Cibu a motivat respingerea listei ca fiind o consecinţă a faptului că aceasta nu a fost întocmită cum trebuie, menţionând că va intra în atenţia acestui for lunea viitoare şi că, după ce va trece de acest birou, va fi trimisă Consiliului Naţional Executiv, în vederea aprobării.

Furiile lui Stancu, partea a doua

Joi a fost ziua îmbrâncelilor, urletelor şi ameninţărilor ce l-au avut ca protagonist pasional tot pe liderul aprig la mânie al PSD Brăila, Gheorghe Bunea Stancu. Joi după-amiază, congresul extraordinar al social-democraţilor brăileni a debutat printr-un scandal de pomină declanşat de preşedintele CJ la adresa fostului său coleg de partid, Ilie Lascu, fost prefect al judeţului. La câteva clipe de la sosirea lui Adrian Năstase (unul dintre candidaţii pentru funcţia de preşedinte al PSD), apariţia neaşteptată a fostului prefect Ilie Lascu în holul Casei Tineretului a provocat un val de consternaţie între liderii marcanţi ai PSD Brăila. De aici şi până la o scenă ruptă parcă din bestiarul lui Caragiale nu a mai fost decât un pas. Profitând de faptul că Adrian Năstase era plecat la toaletă, Stancu a încercat să-l dea afară cu forţa, aruncându-i următoarea ameninţare: "Ieşi afară, nenorocitule, că-ţi dau şi una-n bot!". Bliţurile aparatelor de fotografiat ale ziariştilor şi intervenţiile senatorului Ion Rotaru şi ale lui Adrian Năstase personal, au fost cele care l-au salvat pe Lascu de la loviturile pugilistice ale lui Stancu şi de îmbrâncelile consilierului Cireaşă.
Iată cum a etichetat Ilie Lascu comportamentul preşedintelui PSD Brăila şi conduita întregului partid: "Mi se pare un comportament de golan de ultimă speţă, însă nu-mi pun mintea cu dumnealui".

Din declaraţiile de după incident ale fostului prefect am aflat că intenţia lui nu a fost aceea de a participa la congresul PSD, ci doar de a-l saluta pe Adrian Năstase, fostul său coleg de facultate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro