Un număr incredibil de fotografii făcute de poliţia secretă cehoslovacă între anii '70 şi '80 a fost găsit în arhive, după anul 1989, potrivit unui comunicat. Oamenii urmăriţi de poliţia secretă erau disidenţi, oamenii Bisericii, intelectuali, ca şi în Europa de Vest.
Organizată de Institutul pentru studiul regimurilor totalitare din Cehia, expoziţia "Praga prin obiectivul poliţiei secrete" va fi vernisată de Centrul Ceh din Bucureşti astăzi, de la ora 18.00, la sediul ICR. Vernisajul include proiecţii de filme scurte de instrucţie pentru ofiţerii poliţiei şi prezentarea cărţii expoziţiei.
