Carosabilul acoperit cu pietriş şi viteza neadaptată au aruncat-o pe şoferiţa unui "BMW" într-un copac. Autoaccidentarea s-a produs în localitatea Sătuc, din comuna Galbenu.
În ziua de 10 septembrie, la ora 15.50, Mihaela A. (24 de ani), din comuna Vişani, conducea autoturismul, pe o stradă din satul Sătuc, comuna Galbenu. Ea nu a adaptat viteza pe carosabilul acoperit cu pietriş, a pierdut controlul asupra volanului şi a tamponat un copac de pe marginea drumului. "În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătoarei auto, care a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale", a precizat scms. Jenel Sogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Aceasta a fost verificată cu aparatul etilotest, rezultând că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Pe numele tinerei s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
În aceeaşi zi, poliţiştii l-au oprit din drum pe şoferul altui autoturism "BMW". Acesta nu a intrat în vreun copac, dar nu avea permis de conducere. La ora 10.50, poliţişti de la Serviciul Rutier l-au depistat în trafic, pe DE 584, în afara localităţii Albina, pe Daniel L. (45 de ani), din Târgovişte. Poliţiştii au efectuat cercetări şi i-au întocmit dosar penal.