Iluminat public inteligent în Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Iluminat public inteligent în Brăila

• este vorba despre un sistem de dimming şi telemanagement pe care primăria vrea să îl implementeze, astfel încât aprinderea/stingerea ledurilor să se facă în funcţie de nivelul de lumină de afară • edilul-şef a spus că, în prezent, iluminatul stradal se face în baza unui orar stabilit la nivel naţional

 

Primarul Marian Dragomir a anunţat, recent, că municipiul Brăila va avea iluminat public inteligent. Este vorba despre un sistem de dimming şi telemanagement prin care iluminatul stradal să pornească şi să se oprească în funcţie de nivelul de lumină de afară. În acelaşi context, edilul spus că la mijlocul acestei luni firma “Luxten” a început montarea a încă 7.000 de leduri.

“Prin noul sistem pe care noi îl implementăm în oraş vom putea, odată cu finalizarea montării tuturor ledurilor din Brăila, să avem telemanagementul şi sistemul de dimming care ne vor permite să aprindem luminile într-un sistem mult mai modern şi în tot oraşul odată, nu aşa cum este astăzi, decalat pe străzi. În momentul în care noi vom finaliza acest program, cu leduri, urmează să implementăm şi sistemul de senzori astfel încât iluminatul în municipiul Brăila să se aprindă în funcţie de instensitatea luminoasă de afară”, a spus Dragomir.

Primarul Brăilei a precizat că, în prezent, ora la care se aprinde şi se stinge lumina pe străzile din municipiu se face în baza unei orar stabilit la nivel naţional şi nu există o persoană care “apasă un buton”. “Iluminatul public la buton cred că nu mai funcţionează din copilăria mea. Iluminatul public în municipiu Brăila se aprinde conform unei programări, există un sistem electronic de programare. Programul este stabilit la nivel naţional, Brăila este introdusă în zona estică a României în Programul de Iluminat Public. Noi trebuie să respectăm acest program, dar putem să cerem, având în vedere că noi ne montăm acest sistem automat de dimming şi telemanagement, să ne facem propria programare cu sistem de leduri, ca urmare a scăderii costurilor foarte mult. Am aceeaşi nemulţumire ca şi dumneavoastră pentru că şi eu merg în oraş şi ştiu că cetăţenii m-au abordat pe acest subiect. Cel mai important este că vrem să avem o intervenţie şi să obţinem aprobarea pentru montarea unor sisteme de senzori astfel încât să nu mai nevoiţi să respectăm programul impus la nivel naţional şi prin acest sistem de senzori iluminatul să se aprindă în mod automat şi să se stingă la fel. Mă bucur foarte mult că suntem în implementarea acestui sistem, care ne va aduce economii substanţiale şi vom putea să justificăm schimbarea programului de iluminat public la nivel naţional”, a explicat acesta.

Reamintim că aproape 32 milioane de lei, fără TVA, vor reprezenta investiţiile în modernizarea şi extinderea iluminatului public în oraşul nostru, planificate pentru 2017 şi 2018. De executarea acestor investiţii se ocupă “Luxten”, compania care a avut şi până acum gestiunea delegată a sistemului public de iluminat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro