Imobil-monument din Piaţa Traian, lăsat în paragină până a devenit pericol public | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Imobil-monument din Piaţa Traian, lăsat în paragină până a devenit pericol public

• pentru că din faţadă au început să se desprindă bucăţi de moloz, Poliţia Locală a delimitat o porţiune de trotuar, aplicându-i o amendă proprietarului • este vorba despre o femeie de 60 de ani din Bucureşti • aceasta a mai fost amendată şi în anii trecuţi, însă nu a ţinut cont de somaţiile repetate prin care i se cerea să repare faţada degradată

 

O altă clădire din Centrul Vechi al Brăilei a început să pună în pericol trecătorii, din cauza bucăţilor de moloz care se desprind de pe faţadă.

La fel cum se întâmplă de ceva vreme pe Str. Mihai Eminescu, unde mai multe imobile cu o arhitectură superbă, printre care şi fostul CEC sau fostul Hotel Pescăruş, se dezintegrează de la o zi la alta sub privirile neputincioase ale autorităţilor, şi în Piaţa Traian o clădire începe să cadă, bucată cu bucată, pe caldarâm, existând riscul să provoace un incident grav. Este vorba despre fostul sediu al Sindicatelor, situat între Muzeul Brăilei şi restaurantul Carol. Zilele trecute, o porţiune a faţadei a căzut pe trotuar şi, în continuare, alte bucăţi de moloz ar putea să cadă în orice moment. Pentru ca pietonii să fie protejaţi, Poliţia Locală a luat măsura împrejmuirii zonei cu o bandă de delimitare. De asemenea, proprietarul imobilului a fost amendat cu suma de 200 lei şi somat să înceapă urgent să reabiliteze faţada degradată. Conform Poliţiei Locale, clădirea îi aparţine în prezent unei femei în vârstă de 60 de ani, domiciliată în Bucureşti. Aceasta a mai fost somată şi amendată şi în anii trecuţi, pentru neîntreţinerea faţadei respective.

“Potrivit Hotărârii Consiliului Local Municipal nr. 5 din 2003, neasigurarea lucrărilor de reparaţii, zugrăvire şi vopsire a părţilor exterioare ale clădirilor, neînlocuirea jgheaburilor şi burlanelor degradate, a geamurilor, precum şi neefectuarea altor lucrări de reparaţii şi întreţinere la faţadele imobilelor, creând astfel un aspect inestetic zonei respective, se sancţionează cu amendă de la 50 lei până la 200 lei. În ziua de 11 iunie, deoarece de pe exteriorul clădirii au început să se desprindă bucăţi de tencuială care pun în pericol siguranţa trecătorilor, a fost sancţionată contravenţional proprietara imobilului situat în Piaţa Traian, nr. 4, cu o amendă de 200,  potrivit cap. I, pct. B, alin.(1), lit.b din cadrul Anexei H.C.L.M. Brăila nr. 5/2003 actualizată cu modificările şi completările ulterioare. Deoarece imobilul reprezintă un real pericol pentru cetăţenii care trec prin zonă, proprietarei i s-a adus la cunoştinţă şi faptul că, în conformitate cu prevederile Codului Civil Art. 1378 «proprietarul unui edificiu sau al unei construcţii de orice fel este obligat să repare prejudiciul cauzat prin ruina lor ori prin desprinderea unor părţi din ele, dacă aceasta este urmarea lipsei de întreţinere sau a unui viciu de construcţii». Totodată, a fost din nou somată ca, în termen de 10 zile de la data primirii înştiinţării, să demareze efectuarea lucrărilor de reparaţii a faţadei clădirii”, precizează Poliţia Locală, prin intermediul unui comunicat de presă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro