Incendiu provocat de jarul căzut dintr-o sobă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Incendiu provocat de jarul căzut dintr-o sobă

Un incendiu cauzat de jarul căzut dintr-o sobă a afectat două case şi o magazie situate pe două străzi din cartierul Chercea. Focul a pornit din încăperea unei case situate pe Str. Barbu Şt. Delavrancea, apoi s-a extins şi la imobilul situat în prelungirea acesteia, cu ieşire pe Str. Alexandru Vlahuţă. A fost afectată, de asemenea, şi o magazie situată într-o curte învecinată, cu ieşire tot spre Str. Alexandru Vlahuţă. 

Incendiul a izbucnit în jurul orei 10.20. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dunărea" Brăila a intervenit cu cinci autospeciale, reuşind să stingă destul de rapid flăcările. Pentru neutralizarea completă a incendiului a fost nevoie, însă, să se desfacă o parte din acoperişurile afectate şi să se stropească în continuare cu apă. Astfel, chiar dacă au rămas în picioare, atât cele două locuinţe cât şi magazia din curtea învecinată au suferit distrugeri însemnate.
Pompierii au stabilit că focul a pornit de la casa situată pe Str. Barbu Şt. Delavrancea, din cauza jarului căzut din sobă pe materiale inflamabile. Proprietara casei situate în prelungirea acesteia, Mioara I., privea cu ochii în lacrimi cum pompierii se străduiesc să îi anihileze incendiul din pod. Femeia ne-a spus că este a doua oară când se confruntă cu un incendiu provocat de familia care locuieşte în spatele casei sale.
"Vecinii din spate au dat foc iar. E a doua oara când porneşte un incendiu de la ei. Ce mă fac eu acum? Sunt singură, barbatul mi-a murit. De unde bani sa îmi repar casa?", se tânguia Mioara I.
În final, cel mai mari distrugeri s-au consemnat la casa de unde a pornit incendiu. Acesteia i-a ars acoperişul din tablă şi plăci de azbociment, pe o suprafaţă de 60 metri pătraţi, fiind distruse bunurile dintr-o cameră de locuit. Casa Mioarei I. s-a ales cu acoperişul distrus pe o suprafaţă de 20 mp şi cu o cameră avariată de apa folosită la stingere, iar acoperişul magaziei vecinilor a ars pe o suprafaţă de 5 mp.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro