Incendiu suspect în Piaţa Microhală | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Incendiu suspect în Piaţa Microhală

Incendiul produs duminică seară în Piaţa Microhală ridică mari semne de întrebare, conducerea Direcţiei Administraţiei Pieţelor şi Târgurilor Brăila plângându-se că, în ultimele săptămâni, în respectiva piaţă din municipiu au avut loc mai multe incidente care au culminat cu cel de duminică. După cum v-am informat în ediţia electronică a cotidianului nostru, în seara zilei de duminică, 29 aprilie, în jurul orei 20.00, în Microhală au ars 11 tarabe din fibră de sticlă, o copertină, iar din cauza căldurii s-au spart geamurile a patru module comerciale. Focul a fost spectaculos, în principal din cauza fumului negru şi dens degajat de arderea tarabelor din material plastic. Din fericire, incendiul nu s-a extins, pompierii intervenind cu două autospeciale şi reuşind să-l neutralizeze în doar câteva minute. În primă instanţă, pompierii au stabilit că incidentul a fost cauzat de joaca unor copii cu focul. Conducerea DAPT nu este, însă, absolut convinsă de această ipoteză. "În ultimele două săptămâni, în Piaţa Microhală ne-am confruntat cu mai multe probleme. Au avut loc scandaluri provocate de grupuri infracţionale precum şi furturi, fiind vizat inclusiv biroul administratorului, de unde au dispărut câteva bunuri. Totul a culminat cu acest incendiu produs duminică seară. Aşteptăm concluzia anchetei desfăşurate de Poliţie, pentru a vedea dacă a fost vorba de joaca unor copii sau despre altceva. Dacă vor fi găsiţi vinovaţii, îi vom acţiona în judecată pentru recuperarea prejudiciului, care se ridică la circa 20.000 lei", ne-a declarat Costel Bălan, directorul DAPT.
Activitatea în Piaţa Microhală se desfăşoară normal în prezent. Tarabele distruse au fost deja înlocuite, iar copertina va fi refăcută.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro