• este mesajul pe care l-a transmis la finalul anului recent încheiat Adrian Andrei, președintele clubului Victoria Traian
Rezultatele înregistrate de Victoria Traian în 2025 au fost foarte bune, lucru scos în evidență și de președintele clubului, Adrian Andrei.
”În mai puțin de un an, Victoria Traian a parcurs un drum extraordinar: am câștigat campionatul județean al Ligii a IV-a, am câștigat etapa județeană a Cupei României la nivel de Brăila și am promovat în Liga a III-a după un baraj intens, în care băieții noștri au demonstrat caracter și valoare.
După prima parte a sezonului 2025/2026, suntem în prima jumătate a clasamentului din Liga a III-a, Seria a II-a, cu rezultate care confirmă că locul nostru este în fotbalul național.
Aceste performanțe nu ar fi fost posibile fără oamenii din jurul clubului. Le mulțumesc, în numele meu și al întregii conduceri, tuturor jucătorilor și membrilor staff-ului tehnic pentru munca de zi cu zi, pentru sacrificii și pentru modul în care reprezintă comuna Traian și județul Brăila la fiecare meci.
Un ”mulțumesc” special se îndreaptă către partenerii și sponsorii noștri, care au fost alături de noi la fiecare pas. Sprijinul lor financiar și logistic ne-a permis să facem acest salt important către Liga a III-a și să fim competitivi încă din primul sezon. Fiecare investiție în acest club se vede în rezultatele de pe teren și în zâmbetele copiilor care vin la stadion.
Nu în ultimul rând, mulțumim suporterilor noștri, oamenilor din Traian, din Brăila și tuturor celor care ne susțin de la distanță. Energia voastră din tribune, mesajele voastre și încrederea pe care ne-o arătați ne dau forță să mergem mai departe, indiferent de locul în care jucăm.
Promitem să rămânem cu picioarele pe pământ, să muncim la fel de serios și în 2026 și să construim, pas cu pas, o echipă și un club de care comunitatea noastră să fie mereu mândră.
În numele CS Victoria Traian, vă mulțumesc tuturor și vă urez un An 2026 cu sănătate și împliniri!”, ne-a declarat Adrian Andrei, președintele clubului Victoria Traian.
Sursa citată informează suporterii și partenerii că, începând cu luna februarie, CS Victoria Traian își va desfășura activitatea sportivă la baza Chiscani din Lacul Sărat, ca urmare a faptului că stadionul Mircea Ceicu a intrat într-un proces de reabilitare, cu accent pe modernizarea suprafeței de joc. Această etapă este una necesară pentru dezvoltarea clubului și pentru a oferi condiții mai bune pe termen mediu și lung.