InfoCons: Parizerul - “Carnea săracului”, plin de E-uri, sare şi grăsimi nesănătoase | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

InfoCons: Parizerul - “Carnea săracului”, plin de E-uri, sare şi grăsimi nesănătoase

• produsele analizate de InfoCons, de la mai mulţi producători, au până la 10 E-uri, acoperă peste 50% din doza zilnică de sare, şi au o grămadă de grăsimi saturate • studiul efectuat de InfoCons a vizat 12 produse de tip parizer ce se găsesc pe piaţa românească

 

Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor InfoCons a dat publicităţii rezultatele unui nou studiu cu privire la conţinutul de E-uri, sare, grăsimi, compuşi cu potenţial alergen şi calorii ce se regăsesc într-un alt produs “îndrăgit” de mai multe generaţii de români, cunoscut pe vremea comunismului drept “Carnea săracului”, şi anume Parizerul. Rezultatele studiului arată că şi acest produs abundă în E-uri şi grăsimi nesănătoase, toate “asezonate” cu multă sare. Potrivit realizatorului cercetării, în cadrul studiului au fost analizate 12 de produse, care au ca producător sau distribuitor firmele “Carrefour România”, “Cristim 2 Prodcom”, “Kaufland România”, “METRO Cash&Carry Romania”, “CIA ABOLIV”, “FOX COM SERV”, “GOODIES MEAT PRODUCTION”, “PROFI ROM FOOD” şi “Auchan Romania”.

Iată care sunt principalele concluzii ale studiului:

- mai puţin de jumătate dintre produse au menţionat pe etichetă doar ţara în care au fost fabricate, respectiv România;

- în ceea ce priveşte numărul de E-uri, a reieşit faptul că acesta variază între 4 şi 10 E-uri;

- 94% dintre produse au specificat pe etichetă tipurile de alergeni ce se pot găsi în produs, acestea fiind: soia, muştar, ţelină, grâu, grâu, lapte, ou, fructe cu coajă tare, susan, lupin;

- toate produsele au menţionat pe etichetă valorile nutriţionale, valoarea energetică fiind cuprinsă între 183,7 – 248 kcal/100g;

- produsele conţin între 13,89 şi 22 g per 100g de produs;

- aportul proteic pentru produsele studiate variază între 11 şi 12.84 g/100g şi are origine atât animală cât şi vegetală (proteine din lapte, ou, soia, porc, vită şi mazăre);

- în condiţiile în care Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă un consum mediu de sare de 5g/zi pentru un adult, 100g din produsul cu cel mai mare conţinut de sare acoperă 52% din cantitatea zilnică recomandată.

“Parizerul este unul dintre produsele cu o valoare nutritivă foarte scăzută. Dacă ne uităm pe etichetă vedem că ingredientul principal este carnea dezosată sau separată mecanic. Aceasta este de fapt o pastă care include oase, măduvă osoasă, piele, nervi, vase de sânge şi resturi de carne rămase pe oase. Produsul rezultat este un amestec de muşchi şi alte ţesuturi care nu sunt în general considerate carne. Prin urmare, deşi este considerat un produs din carne, parizerul este o sursă precară de proteine. Astfel, în 100 g de parizer găsim doar 12 g de proteine. Comparativ, 100 g de muşchi de porc are 25 g de proteine, în timp ce 100 g de piept de pui are 26 g de proteine. Aşadar, dublu faţă de parizer. Pe lângă această pastă, parizerul mai conţine şorici, piele de pui sau ambele, care nu sunt altceva decât surse de grăsimi saturate. Grăsimile saturate cresc riscul de apariţie a afecţiunilor cardiovasculare precum infarctul sau accidentul vascular cerebral şi sunt un factor de risc pentru cancerele de colon şi sân. Ele ar trebui să reprezinte maxim 10% din totalul de grăsimi din dieta noastră. O dietă sănătoasă conţine grăsimi în proporţie de 30%. Cele mai bune surse de grăsimi, adică grăsimi nesaturate se găsesc însă în produsele de origine vegetală – seminţe, avocado, măsline. De asemenea, parizerul conţine între 1 şi 3 g de sare per 100 g. Adică, dacă mâncăm 10 felii subţiri de parizer putem consuma până la 3 g de sare, ceea ce înseamnă peste jumătate din doza zilnică recomandată doar dintr-un aliment. Dacă luăm în considerare că cele mai multe alimente pe care le cumpărăm conţin sare, putem depăşi cu uşurinţă doza zilnică recomandată de o linguriţă”, se precizează în studiul amintit.

InfoCons este o asociaţie pentru protecţia consumatorilor - unica organizaţie din România cu drepturi depline în “Consumers International” -, organizaţie de tip ONG, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct şi indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federaţiei Asociaţiilor de Consumatori.

Studiul face parte dintr-un proiect de informare asupra produselor comercializate atât pe piaţa romanească, cât şi pe cea europeană şi este derulat de InfoCons, pentru ca alegerea cetăţeanului consumator să fie facută în cunoştinţă de cauză.

Rezultatele complete şi detaliate ale studiului pot fi regăsite aici.

Mai trebuie precizat că pentru persoanele interesate, pe pagina web a InfoCons poate fi găsită o aplicaţie cu ajutorul căreia, odată descărcată gratuit pe telefoanele mobile, poate fi scanat codul de bare, oferind astfel acces la informaţii detaliate despre produsul respectiv.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro