Inselaciune cu acte imobiliare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Inselaciune cu acte imobiliare

Doi concubini braileni au ajuns pe mina politistilor dupa ce au falsificat actul de casa al parintilor unuia dintre ei si apoi au incercat sa-i vinda apartamentul. Neregula a fost descoperita de notarul la care s-au dus sa incheie actele cu noul proprietar, notarul fiind cel care a anuntat imediat Politia. Din scurt, oamenii legii au pus la cale un flagrant si i-au luat prin surprindere pe impostori, exact in momentul in care incheiau o intelegere. Cumparatorul a scapat ca prin urechile acului sa fie tras in piept cu peste un miliard de lei vechi, fapta pentru care autorii risca acum pina la 15 ani de inchisoare.
Teapa a fost pusa la cale de Marius Vasile C. (26 de ani) si concubina sa, Georgiana C. (24 de ani), care au decis sa faca rost de bani vinzindu-le apartamentul parintilor baiatului, dupa ce in prealabil au falsificat actul de proprietate, ca si cind acestia le-ar fi vindut lor imobilul. Gasind un cumparator, in data de 30 iulie, ce doi s-au prezentat la un birou notarial, unde notarul a observat ca este ceva in neregula cu documentul si i-a chemat a doua zi, cu actul de cadastru. Intimplator, cumparatorul s-a razgindit, dar ieri au gasit pe altcineva interesat de achizitionarea imobilului, cu care insa nu s-au mai dus la acelasi notar. Cel de-al doilea notar si-a dat imediat seama ca este un fals, intrucit documentul avea numele notarului scris cu pixul, si nu imprimat din calculator, si a sesizat Politia. La foc automat, oamenii legii le-au facut flagrant si i-au prins pe suspecti asupra faptului. "Ieri, cei doi s-au deplasat la un alt birou notarial unde s-a intocmit o promisiune bilaterala de vinzare-cumparare a aceluiasi imobil cu partea vatamata B.L.A., din Braila, in schimbul sumei de 130.000 de lei, dar, imediat dupa semnarea actului, acestia au fost depistati de politisti si condusi la sediul Politiei. Fiind extinse cercetarile, s-a stabilit ca cei doi suspecti, in urma unei intelegeri, s-au hotarit sa vinda locuinta care apartine parintilor lui C.M.V, si, in acest sens, au intocmit in fals un contract de vinzare-cumparare din care reiesea ca familia le vinduse apartamentul. In urma verificarilor efectuate, politistii au mai stabilit ca C.G. a aplicat pe actul de proprietate o stampila notariala falsificata, a semnat in locul notarului public si a mentionat in fals numarul de autentificare care, in realitate, este al unei procure speciale", a precizat agent Camelia Bucur, din cadrul Biroului de Presa al Inspectoratului de Politie al Judetului Braila.
Suspectilor li s-a intocmit dosar penal pentru comiterea infractiunilor de inselaciune, fals material in inscrisuri oficiale si uz de fals, urmind sa fie retinuti pe ordonanta si prezentati instantei de judecata cu masurile corespunzatoare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro