Investiţii de peste 93.000 euro în indicatoare şi marcaje rutiere pe drumurile din municipiu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Investiţii de peste 93.000 euro în indicatoare şi marcaje rutiere pe drumurile din municipiu

• autoritate contractantă este Serviciul de Utilitate Publică de Gospodărire Locală • cea mai mare pondere o au lucrările de executare a marcajelor rutiere • procedura de achiziţie este programată marţi, 2 mai

 

Autoritatea locală se pregăteşte să contracteze lucrări de peste 93.000 de euro (maxim 135.500 euro), fără TVA, vizând, pe de o parte, montaj, întreţinere şi reparaţii indicatoare rutiere, iar pe de altă parte, executarea lucrărilor de marcaj a suprafeţelor rutiere din municipiu. Potrivit anunţului postat în SEAP (sistemul electronic de achiziţii publice) de către Serviciul de Utilitate Publică de Administrare şi Gospodărire Locală (SUPAGL) Brăila, este vorba despre o cumpărare directă a celor două tipuri de lucrări, în cadrul unor acorduri cadru, primul cu o valoare estimată între 120.000 şi 170.000 lei, fără TVA, în timp ce pentru marcajele rutiere valoarea estimată este între 300.000 lei şi 440.000 lei, fără TVA. Şi într-un caz şi în celălalt procedura de achiziţie este programată pentru marţi, 2 mai, la ora 10.00, la sediul SUPAGL Brăila, iar criteriul de selecţie anunţat este “preţul cel mai scăzut”.

Contractarea acestor lucrări vine după ce, la începutul anului, municipalitatea a reuşit să desemneze firma care se ocupă cu astuparea gropilor de pe străzile din oraş. Este vorba despre firma “Cricons”, deţinută de familia Stăncic din Galaţi, care patronează şi binecunoscuta firmă “Tancrad” SRL. Valoarea acestui contract este de 2.396.000 lei, fără TVA.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro