„A fost ca la Teo Show, uitând, cu o uşurinţă condamnabilă, efortul pe care PDL l-a făcut pentru ca domnia sa să dea show în Parlamentul României. În politică, caracterul e mai presus decât orice, iar cei care fac aşa ceva sunt lipsiţi de caracter", a declarat Ioan Oltean.
El a mai declarat că vedetele îşi închipuie că şi în Parlament sunt ca pe scenă, ori scena e una, Parlamentul e alta. „Doamna Teo nu a realizat că nu e la televizor, ci în Parlament, pe lista unui partid politic. Cât e ea de Teo, şi cât e ea de Trandafir, dacă ar fi candidat ca independent, nu ar fi pupat Parlamentul României niciodată şi ar trebui să dea dovadă de bun simţ", a declarat Ioan Oltean, care cere excluderea ei din PDL. „Susţin fără niciun fel de reţinere excluderea din partid. În ce-i priveşte pe ceilalţi, vom discuta şi vom analiza, luni, în grupul parlamentar acest lucru. Sunt colegi fideli partidului, care dintr-o raţiune de moment pe care nu au putut să o gestioneze în alt fel au făcut acest gest. Ei trebuie trataţi diferenţiat", a încheiat Oltean.
