Actor, regizor, fondator şi preşedinte al Uniunii Teatrale din România (UNITER) şi director al Teatrului Naţional, Ion Caramitru va fi celebrat, în luna aniversară, în anul dedicat marelui dramaturg I.L.Caragiale şi la 20 de ani de la Prima Gală UNITER.
În cadrul ceremoniei, Ion Caramitru va primi şi Placheta Oraşului Bucureşti, din partea primarului general Sorin Oprescu, în semn de recunoaştere şi apreciere pentru întreaga sa carieră.
