Ion Iliescu şi Cristian Rizea au reprezentat România la Forumul Crans Montana de la Baku | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ion Iliescu şi Cristian Rizea au reprezentat România la Forumul Crans Montana de la Baku

În acest week-end, la Baku, Republica Azerbaidjan, a avut loc cea de-a 23-a sesiune anuală a Forumului Crans Montana, cu tema generală "Cum va arăta lumea de mâine şi cum va face ea faţă problematicii resurselor energetice?".
La această sesiune România a fost reprezentată de fostul preşedinte Ion Iliescu şi deputatul PSD de Brăila Cristian Rizea.
În cadrul lucrărilor conferinţei, fostul preşedinte a susţinut două comunicări, în care a abordat subiecte precum criza mondială, sărăcia, globalizarea, energia, necesitatea folosirii raţionale a resurselor naturale. "Suntem în cel de-al cincilea an al unei crize multiforme, care nu dă semne că se îndreaptă spre un final. Este o criză mai gravă şi cu efecte mult mai profunde decât Marea Depresie din 1929-1933. (...) Nu sunt foarte convins că am tras toate concluziile care se impuneau din acea criză, prima a unei lumi în curs de globalizare, pentru că globalizarea nu este un proces de dată recentă. Recent este doar actualul model care structurează globalizarea, modelul neo-liberal, aflat şi el în criză. În principiu, globalizarea ar fi trebuit să fie un joc din care toată lumea câştigă, deşi nimic nu ne îndreptăţea să facem această afirmaţie. Globalizarea a fost doar un instrument de extindere a pieţelor la nivel global, de deschidere a noi pieţe, aşa cum s-a întâmplat imediat după prăbuşirea comunismului, şi de accelerare a procesului de polarizare a bogăţiilor între naţiuni, şi, în interiorul lor, între cetăţeni. Să nu înţelegem de aici că globalizarea a avut doar efecte negative, doar că cele negative sunt mai multe şi mai periculoase, iar cele pozitive încep să fie anulate de durata şi de amplitudinea crizei", a subliniat preşedintele de onoare al PSD.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro