Ion Rotaru susţine proiectul "reîntregirii" indemnizaţiei pentru creşterea copilului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ion Rotaru susţine proiectul "reîntregirii" indemnizaţiei pentru creşterea copilului

"La momentul respectiv, când salariile au fost reduse cu 25%, s-a operat şi tăierea cuantumului indemnizatiei de maternitate, cu numai 15%, e adevărat. S-a ajuns atunci şi la plafonarea acestor indemnizaţii la 3.400 lei. Suma amintită pare decentă pentru o familie de nivel mediu, însă trebuie precizat că, potrivit datelor oficiale, doar puţin peste 3.000 de mame din România primesc indemnizaţia maximă, în timp ce restul trebuie să se descurce cu sume de sub 1.700 de lei pe lună. Acum, odată cu eforturile de reîntregire a salariilor, este corect să se discute şi despre reîntregirea indemnizaţiilor amintite. Cred că este evident că, dacă s-ar putea, Guvernul Ponta ar opera această majorare de mâine, însă, ca de obicei, problema este aceea de încadrare în limitele bugetare existente, iar despre starea bugetului în urma guvernărilor Boc şi Ungureanu nu mai discutăm... După cum am tot spus în anii trecuţi, în contextul crizei economice prelungite, măsurile de austeritate erau absolut necesare, însă pentru fiecare dintre acestea ar fi trebuit puse în balanţă economiile făcute la buget, cu impactul economic, social, dar şi demografic pe care îl generau", consideră senatorul PSD Rotaru. În opinia lui, scurtarea concediului maternal şi reducerea indemnizaţiei erau clar nişte măsuri cu impact negativ major asupra societăţii, fiindcă dincolo de efectele asupra familiilor respective, afectează negativ natalitatea la nivel naţional. Astfel, el este convins că "Nu doar că guvernul Boc a tăiat din veniturile familiilor, afectând nivelul de trai al copiilor născuţi, dar a tăiat şi din şansele de a veni pe lume ale copiilor nenăscuţi".
Şi, totuşi, spune Rotaru: "Decizia a fost luată, însă, de Guvernul Boc, la acel moment, iar acum noi trebuie să îndreptăm şi această nedreptate. Suntem conştienţi că pentru familiile proaspeţilor părinţi, orice suplimentare de venituri, fie ea şi de câteva zeci de lei, înseamnă foarte mult şi, de aceea, salut declaraţia ministrului Muncii, doamna Mariana Câmpeanu, privind faptul că analizează posibilitatea revenirii indemnizaţiei pentru creşterea copilului la 85% din salariu".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro