Căci da, aceasta este, stimaţi cititori, descoperirea magistrală a iluştrilor noştri specialişti: profesorii să nu mai intre la ore cu catalogul sub braţ. Catalogul să fie doar un document strict administrativ, încuiat cu şapte lacăte în cancelarie. Ei, nu faceţi încă un şoc, notele rămân în continuare oglinda elevului, doar că vor fi trecute în catastiful "suprem" nu în sala de curs, nu în faţa şcolarului, ci numai în cancelarie. În schimb, fiecare elev va avea un catalog personal, în care profesorul îi va nota şi punctele forte sau slabe. Mai mult, catalogul personalizat va fi dublat şi de catalogul electronic. Astfel, consideră specialiştii, clasele vor fi mai prietenoase, iar în lipsa marelui "bau bau", copiii vor fi relaxaţi, nestresaţi, numai buni să se dedice trup şi suflet învăţării.
Acum, sincer, ori am eu grave probleme de înţelegere şi chiar nu văd marile beneficii ale acestei decizii (în afară de o suprabirocratizare a procesului de notare, zău dacă mă duce gândul la altceva), ori ăstora le-a pus cineva ceva în cafeaua de dimineaţă, de au putut să debiteze o asemenea gogomănie. Ori pur şi simplu sunt atât de convinşi că şi-au desăvârşit munca de a ne tâmpi în masă, încât consideră că vom înghiţi pe nemestecate orice enormitate le iese pe gură.
Păi, măi specialiştilor care păpaţi lună de lună câte o căciulă de bani pentru strategii şi proiecte, aceasta e problema învăţământului românesc!? Cu astfel de schimbări faceţi voi reforma? Cât de rupţi de realitate puteţi fi! Auzi la ei, se sperie elevul de catalog!? Câtă ipocrizie!
Apropo, voi nu aveţi copii? Voi nu citiţi ziare, nu vă uitaţi la ştiri? Nu aveţi conturi pe reţelele de socializare? Citiţi, măi! Documentaţi-vă! Mergeţi în şcoli, vorbiţi cu dascălii, cu părinţii, cu elevii. De la ei veţi afla realitatea şi adevăratele probleme din sistemul de învăţământ, nu din birourile voastre ultraluxoase în care vă credeţi buricii pământului.
Ascultaţi strigătul de disperare al profesorilor, pe care, practic, i-aţi îngropat în hârtii ... că au de completat documente administrative mai multe decât planurile de lecţii, că le-aţi vârât pe gât zeci de cursuri şi cursuleţe, cele mai multe fără nicio legătură cu procesul efectiv de învăţare - predare. Deschideţi ochii mari şi vedeţi că i-aţi birocratizat în aşa hal, încât dosarele de cadre sunt atât de importante încât aproape nici nu mai contează ce fac la clasă!
Ascultaţi părinţii, înţelegeţi-le revolta, teama şi neputinţa de a-şi vedea copiii prinşi într-un sistem ineficient, frustrant, obositor, exagerat, pentru care nu au altă alternativă decât să-l accepte!
Dar, mai ales, vorbiţi cu copiii! Habar n-aveţi de adevăratele lucruri care-i sperie, de adevăratele lor temeri şi probleme: program supraîncărcat, programă sufocantă, teme exagerate, informaţii din ce în ce mai multe, din ce în ce mai dificile, într-un timp din ce în ce mai scurt...
Chiar aşa, cam cu câţi copii aţi vorbit, de aţi ajuns la concluzia că ceea ce îi sperie cel mai mult la şcoală e catalogul? Dar de table, de pupitre, nu v-au spus nimic? Dar de pereţii goi şi laboratoarele aproape muzeu? Dar de manuale? Dar de note? Chiar nimic, nimic altceva?
Auzi la voi, descoperirea supremă: clase prietenoase, fără catalog! Inclusiv în şcolile acelea fără apă curentă şi cu WC-ul în fundul curţii!? Inclusiv în şcolile acelea în care stau tavanele să cadă!?
Ipocriţilor! Staţi jos! Pentru lecţia de astăzi, aveţi nota 4.
Fug în cancelarie să v-o trec în catalog.
