Islanda: Un sanctuar dedicat zeilor nordici, Thor, Odin şi Frigg | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Islanda: Un sanctuar dedicat zeilor nordici, Thor, Odin şi Frigg

Islandezii se vor putea ruga în curând în primul sanctuar dedicat zeilor nordici Thor, Odin şi Frigg în ultima mie de ani, relatează Reuters.
Cultul zeilor scandinavi a fost înlocuit de creştinism cu aproximativ 1.000 de ani în urmă, însă o versiune modernă a păgânismului nordic a câştigat în ultimul timp popularitate în Islanda.
"Eu nu cred că este cineva care crede într-un om cu un singur ochi, călare pe un cal cu opt picioare", a declarat cu referire la Odin, Hilmar Orn Hilmarsson, mare preot al "Asatruarfelagid", o asociaţie care promovează credinţa în zeii nordici. "Noi vedem în poveşti metafore poetice şi manifestări ale forţelor naturii şi psihologiei umane", a explicat el.
Numărul de membri ai Asatruarfelagid s-a triplat în Islanda în ultimii 10 ani, ajungând la 2.400 de membri de anul trecut, dintr-o populaţie de 330.000 de persoane, au indicat datele Institutului islandez de statistică.
Sanctuarul - a cărui construcţie va demara în această lună - va avea o formă circulară şi va fi săpat la o adâncime de 4 metri într-un deal cu vedere la capitala Reykjavik.
Structura va dispune de un dom care va permite intrarea luminii solare şi va găzdui ceremonii, cum ar fi nunţile şi înmormântările.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro