Izvorul Tămăduirii, chemarea credinței | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
20.000 de sticle cu apă sfințită pentru pelerinii de la Biserica Greacă

Izvorul Tămăduirii, chemarea credinței

* după ce, anul trecut, pandemia i-a țintuit în case pe credincioși, în Săptămâna Luminată, anul acesta ei pot participa la marea sărbătoare a Izvorului Tămăduirii, cu respectarea normelor impuse de starea de alertă * slujba de sfințire a agheazmei va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos * Parohia Buna Vestire, din Centrul Vechi, a pregătit 20.000 de sticle cu agheazmă, care vor fi împărțite credincioșilor în fața sfântului lăcaș * alte 40.000 de sticle vor fi distribuite de celelalte biserici din Brăila * mai mult, preoții capelani vor împărți 2.000 de sticle cu agheazmă cadrelor medicale aflate la datorie vineri, în ziua Izvorului Tămăduirii

 

Brăila se îmbracă, mâine, în straie de sărbătoare, iar Biserica Greacă, din Centrul Vechi, se pregătește să-i primească pe credincioșii care, anul trecut, în marea sărbătoare a Izvorului Tămăduirii, au fost nevoiți să stea închiși în case din pricina pandemiei. Slujba de sfințire a Agheazmei Mici, precum și Sfânta Liturghie, vor fi oficiate de însuși Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu un sobor de preoți din care nu vor lipsi părintele Mircea Băncilă, protoiereul de Brăila, și părintele Doru Sima, parohul Bisericii "Buna Vestire". Brăila devine, astfel, din nou, loc de pelerinaj pentru credincioșii sosiți să primească agheazmă din izvorul amenajat sub Sfântul Altar al ctitoriei vechi de un secol și jumătate. Zeci de mii de sticle cu apă sfințită au fost pregătite din vreme, atât la Parohia "Buna Vestire", cât și la celelalte parohii brăilene.

"Parohia noastră a pregătit 20.000 de sticle de 0,5 și de un litru, pline cu agheazmă, care vor fi distribuite credincioșilor în fața sfântului lăcaș, pentru că aceștia nu pot coborî la izvor. Accesul va fi restricționat la subsolul bisericii. Oamenii nu trebuie să-și facă griji, pentru că vor fi sticle cu apă sfințită pentru toată lumea. Vor fi cel puțin două puncte pentru distribuirea agheazmei în fața bisericii, cu respectarea distanței de 1,5 metri între credincioși. În plus, parohiile brăilene vor distribui alte 40.000 de sticle cu agheazmă, deci în total vor fi 60.000 în tot protopopiatul", ne-a spus părintele Doru Sima, parohul Bisericii "Buna Vestire" (Greacă).

Mai mult, potrivit părintelui Rareș Bucur, din cadrul Eparhiei Dunării de Jos - care ne-a confirmat prezența ierarhului la Brăila, în vinerea Izvorului Tămăduirii - alte 2.000 de sticle cu agheazmă vor fi împărțite cadrelor medicale aflate la datorie în spitalele brăilene, de către preoții capelani.

Joi seară, (6 mai), la ora 17.00, părintele protopop Mircea Băncilă, împreună cu părintele Doru Sima și un sobor de preoți brăileni, va oficia slujba de Sfințire a Agheazmei Mici la Biserica "Buna Vestire", în fața sfântului lăcaș, cu participarea credincioșilor, urmată de Vecernie. Credincioșii vor putea intra în biserică, respectând, bineînțeles, distanțarea socială și purtând mască de protecție. Cum biserica nu are mobilier, pentru că se află, încă, în plin proces de restaurare, pelerinii vor avea destul loc în interior. Pe tot parcursul desfășurării slujbei, forțele de ordine vor fi prezente în zonă.

Vineri dimineață, la ora 9.00, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian, împreună cu un sobor de preoți brăileni, va oficia slujba de Sfințire a Agheazmei Mici la Biserica Greacă din Brăila, urmată de Sfânta Liturghie. Credincioșii pot participa la slujbă atât în interiorul, cât și în exteriorul sfântului lăcaș și vor putea duce cu ei, acasă, un dram din Izvorul Tămăduirii și al credinței în vindecare, primind, totodată, binecuvântările ierarhului Dunării de Jos.    

 

Biserica Greacă din Brăila, loc tradițional de pelerinaj

Biserica Greacă sau "Buna Vestire" este reprezentativă pentru municipiul Brăila și pentru Eparhia Dunării de Jos. An de an, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, în Săptămâna Luminată (vinerea de după Sfintele Paști) Biserica "Buna Vestire" devine loc de pelerinaj pentru mii de credincioși sosiți din toate colțurile țării. Pelerinii vin să primească agheazmă din izvorul de sub Sfântul Altar, acesta fiind consemnat încă de acum un secol și jumătate, când s-a săpat fundația sfântului lăcaș. Pentru prima dată de la căderea comunismului, anul trecut slujba de sfințire a apei s-a săvârșit fără credincioși. 

Piatra de temelie a Bisericii "Buna Vestire" a fost pusă la data de 8 septembrie 1863, de către membrii comunității grecești din Brăila, cu învoirea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Biserica este construită în formă de cruce cu trei Altare și două turle, în stil bizantin, cu puternice influențe elene, gotice și chiar renascentiste. Lucrările au fost supravegheate de arhitectul Avraam Ioanidis, din Brusa (Asia Mică), fiind finalizate în anul 1872. Biserica "Buna Vestire" din Brăila adăpostește adevărate comori de artă bisericească, icoane pictate de artistul Matache Orășeanu, picturi murale de Gheorghe Tattarescu, iar catapeteasma și icoanele împărătești sunt îmbrăcate în foiță de aur. Candelabrele vechi, de mari dimensiuni, sunt din cristal de Boemia, iar marmura pentru decorarea interiorului a fost adusă din Italia.

Din august 2018, Biserica "Buna Vestire" se află într-un amplu proces de reabilitare și consolidare, cu lucrări complexe atât la interior cât și la exterior, acestea fiind în curs de finalizare. Lucrările au impus și restaurarea bisericii incluse pe lista monumentelor istorice din România.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro