Jaf armat la un cazino din Elveţia, cu 600 de persoane aflate înăuntru | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Jaf armat la un cazino din Elveţia, cu 600 de persoane aflate înăuntru


Cei 10 hoţi au venit în două maşini Audi gri şi au intrat în forţă în cazino, au anunţat autorităţile judiciare. În timp ce unul dintre ei a distrus uşa de la intrare, ceilalţi, înarmaţi cu mitraliere şi spitale, au intrat în hol.

Ei au ameninţat angajaţii şi clienţii, pe care i-au obligat să se întindă pe jos.

O parte dintre ei s-au dus la subsol, unde au golit casa. Mai multe focuri de armă au fost trase când au vrut să deschidă seiful, dar nu au reuşit să îl forţeze.

Un alt grup a mers la etaj pentru a jefui şi casele de acolo.

Apoi hoţii au ieşit în din cazino. O femeie care se afla în maşina sa, la ieşire, între automobilele agresorilor, a fost lovită, pentru a elibera trecerea.
Cei 10 s-au îndreptat cu viteză spre aeroport. În timp ce fugeau, ei ar fi tras asupra unui alt vehicul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro