De asemenea, nu multe licee românești au parteneri europeni. Liceul meu este una dintre fericitele excepții, dar sunt convinsă că mai mulți elevi ar trebui să aibă acces la acest tip de experiență europeană, având în vedere că suntem bine pregătiți și că profesorii de limbi străine îi susțin pe elevii români în astfel de activități internaționale.
Am primit atât întrebări de genul "cum e în România?" cât și legate de programul școlar, examene sau modul de viață în familie. Am profitat de curiozitatea unora și, recunosc, am prezentat frumusețea reliefului României, farmecul nostru balcanic, spiritul din Carpați. Sunt dispusă să recunosc că pentru câteva momente am evitat imaginea comună a României, pentru câteva clipe nu am știut cum să reacționez la o posibilă etichetare. Însă s-au născut discuții interesante și prietenii frumoase.
Incredibil la început, mi s-a spus că elevii români sunt mai politicoși decât cei francezi și chiar mai maturi. Relația elev-profesor este privită dintr-un alt punct de vedere. Nu spun că asta ar avea rezultate la noi, nici că ar trebui să ne transformăm rapid în francezi. Dar mi-ar plăcea să cred că am putea schimba anumite aspecte ale modului nostru de a gândi, mi-ar plăcea să cred că ceilalți ar putea învăța ceva de la noi așa cum noi putem împrumuta ceva de la ei. În asta constă, de fapt, farmecul experienței europene. În asta constă, de fapt, acest jurnal de tranziție. Aceste scurte însemnări nu schițează nici unele idei bine înrădăcinate ale noastre, nici organizarea tipică a francezilor, nici măcar "visul francez". Adevărata esență stă în a ne recunoaște defectele, în a ne pune în valoare calitățile, în a ne aprecia, dar și în a învăța să-i apreciem pe alții. După cum spuneam, nu putem să ne analizăm părțile bune ori slabe fără să cunoaștem exteriorul și nici nu putem să ne situăm pe o scară culturală ori socială fără a ne compara cu ceilalți. După o privire de ansamblu, mi-am dat seama că putem fi apreciați, că în ciuda unui optimism exagerat ori în ciuda nesiguranței, în ciuda neliniștii ori a neîncrederii, rămâne undeva spiritul românesc al lui Cioran ori liniile lui Brâncuși. Stângăcia acestei pagini de jurnal este evidentă, iar adevăratele senzații și idei mai puternice rămân doar pentru mine, un elev brăilean în căutare de noi experiențe.
Journal de tranziție (II)
Sunt mulțumită de faptul că îmi reprezint liceul și de faptul că munca de la școală a dat roade. În spatele oricăror nemulțumiri, școala românească m-a sprijinit, și cred că orice elev român cu cunoștințe medii s-ar descurca la orele de limba engleză, franceză, literatură ori istorie. Într-adevar, noi suntem mai ambițioși și avem profesori care lucrează serios cu elevii interesați, în timp ce mulți dintre elevii francezi se rezumă doar la materia principală, neavând contact cu alte activități extrașcolare. În schimb, analizând rapid stilul francezilor, mi-ar plăcea să împrumutăm mai mult din viața lor culturală. Majoritatea colegilor mei temporari cântă la un instrument sau practică un sport. Fie că e vorba de fotbal, echitație sau înot, fiecare are o pasiune pentru timpul liber, mulți dintre ei făcând chiar performanță. Asta apreciez la ei, își organizează timpul liber într-un mod mult mai profitabil pentru propria personalitate. Câți dintre noi practică un sport în afara școlii ori câți dintre noi sunt capabili să prezinte celorlalți o expoziție ori un concert ? Și mă întreb dacă nu ne lipsește oare un echilibru, un nivel de satisfacție generală, un mod atent de a se exprima și a gândi.
