Jurnal de campanie pentru Primăria Viziru | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Jurnal de campanie pentru Primăria Viziru

Campania PNL Brăila pentru Primăria Viziru a debutat în Lanurile, într-o atmosferă plăcută şi paşnică. Numeroşi susţinători ai candidatului PNL Victor Doagă au ţinut să fie prezenţi pentru a-şi arăta sprijinul lor pentru acesta. Alături de Victor Doagă, au fost şi viceprimarul Gheorghe Untaru, tineri liberali, precum şi Vasile Cortez,  secretarul PNL Brăila. Vasile Cortez este bine cunoscut în mediul rural brăilean ca un susţinător şi luptător pentru satele brăilene. Nu am avut niciodată vreun alt scop când am intrat în politică decât acela de a face tot ce-mi stă în puteri pentru a ridica satul brăilean. Orice om politic brăilean ar trebui să lupte ca satele brăilene să fie modernizate, oamenii să aibă apă, canalizare, gaze, condiţii bune în şcoli şi condiţii bune de muncă. Pentru asta, un primar trebuie să fie un bun gospodar şi să iubească locul de unde se trage. Eu îl ştiu pe Victor Doagă, e un om capabil, care ţine la comuna lui, care este cunoscut de oameni, care a dovedit când a mai fost primar în comuna Viziru că vrea şi poate să facă lucruri bune pentru oameni”, ne-a declarat Vasile Cortez.

 

Cu muncă multă, vom duce proiectele la capăt

Gheorghe Untaru, viceprimar al comunei Viziru, a afirmat: “În momentul de faţă mă lupt din răsputeri să conving oamenii că, în frunte cu Victor Doagă ca primar al comunei Viziru, vom face un grup de oameni inimoşi care să lucreze pentru binele comunei. Victor Doagă e un om cu experienţă, hotărât, care nu dă înapoi din faţa greutăţilor. Împreună cu el şi cu ajutorul domnului Cortez, care ne ajută mereu, cu sprijinul preşedintelui PNL, Alexandru Dănăilă, un tânăr cu mare experienţă administrativă şi care a fost mulţi ani viceprimar al oraşului Brăila, cu sprijinul parlamentarilor liberali brăileni, doamna doctor Antoneta Ioniţă şi domnul notar Vasile Varga şi cu multă muncă ne vom duce proiectele până la capăt”.

 

“Noi ştim toţi că uşa primarului Doagă nu e niciodată închisă”

Am încercat să-l chestionăm şi pe Victor Doagă, candidatul PNL la Primăria Viziru, dar a fost imposibil. Toţi sătenii care treceau pe lângă frumoasa biserică din Lanurile, unde ne aflam şi noi, se opreau să-l salute. Se salutau amical, iar oamenii doreau să-i strângă mâna, bucuroşi că Vasile Doagă s-a hotărât să se implice iarăşi. „Eu îl ştiu pe Victor Doagă de mult timp, ne-a declarat N. O. Îl ştiu de pe timpul de când a mai fost primar. Mi-a părut rău că n-a mai candidat atunci, că sigur câştiga, a făcut numai lucuri bune. Dar eu zic că o să câştige şi acum, că lumea nu a uitat că a fost un bun primar pentru toţi”. V. D, de asemenea, a ţinut să ne asigure de un lucru care lui îi place cel mai mult la Victor Doagă: „E o treabă pe care o ştim cu toţii aici în sat, că se poate vorbi cu domnul Doagă. Uşa lui nu e niciodată închisă. Din câte ştiu eu, nimeni aflat în necaz n-a plecat de la el aşa cum a venit. A intervenit, domnule, cât s-a putut, omeneşte vorbind, şi omul a plecat de la el ori cu problema rezolvată, ori cu situaţia uşurată. În ziua de azi, să mai stea cineva la vorbă cu tine, e mare lucru...”.

 

Victor Doagă duce la bun sfârşit orice lucru pe care pune mâna

În timpul ăsta, pe străzi se lucra – se asfalta, se făceau şanţuri de scurgere, se discuta cu sătenii despre cum să se lase spaţiu de intrare în curţi. Ne-am oprit să-i întrebăm pe muncitori dacă-l ştiu pe Victor Doagă. Au început să râdă, cum să nu-l ştie? Apoi au întrebat dacă nu avem vreun aparat de fotografiat ca să se fotografieze cu el şi cu viceprimarul Untaru. Aveam, aşa că i-am fotografiat împreună. Apoi şeful de echipă a vrut să spună două, trei vorbe. „Îl vedeţi pe Victor Doagă? El o să fie primarul în Viziru. Eu am mai lucrat cu el şi atât vă spun: să-mi arate şi mie cineva un lucru început de Doagă şi neterminat. Şi vă mai spun ceva: vedeţi lucrarea asta? Aici trebuie terminat de asfaltat până-n cimitir, trebuie terminat şantul de scurgere şi mai trebuie făcut cum trebuie trotuarul. Toate astea o să le facem fără probleme cu Victor Doagă, că este un om priceput şi de cuvânt”.

 

“Dacă iese primar Victor, termină sigur drumul ăsta!”

Pe tinerii liberali i-am întrebat ce i-a adus alături de acest partid. Mai toţi au spus acelaşi lucru: au găsit aici oameni capabili să înceapă şi să termine un lucru. Toţi tinerii din Viziru şi Lanurile, câţi au mai rămas, îşi doresc un primar care să termine ce începe, care să cheltuiască banul public cu chibzuială şi care să asculte glasul comunităţii. Aceeaşi problemă o avea şi o bătrână spre care, din respect faţă de vârstă, a mers, de data aceasta, Victor Doagă ca să o salute. Am întrebat-o şi pe bătrână dacă-l cunoaşte pe Victor Doagă. Ne-a spus că-l cunoaşte de mult timp şi, dacă ar fi mai iute de picior, ar merge să ne arate ce a făcut Victor Doagă pentru ei. Acum, bătrâna nu-şi dorea decât să se termine de asfaltat drumul pe care mergea. „Să se termine drumul ăsta... Dacă iese primar Victor, îl termină sigur”. I-am propus să ne întâlnim peste un an, cu domnul Doagă, ca să vedem dacă a terminat drumul. „Veniţi, dacă vreţi, că doar n-o să vă dau afară. Dar odată primar, termină repede strada, nu durează atât”, ne-a spus bătrâna.

 

Argumente pentru ca tinerii să revină acasă, în Viziru

Pe Victor Doagă nu l-am prins decât un minut. Ceea ce ni s-a părut ciudat este că nu vorbea aproape deloc, ci îi asculta pe oameni cu atenţie. „Într-o campanie electorală, toţi candidaţii vorbesc întruna şi au deodată tot felul de idei şi proiecte pe care nu le-au avut până atunci. Eu tac şi ascult cu atenţie, oamenii ştiu cel mai bine problemele care ard. Eu sunt cel care am introdus în comună apa curentă şi canalizarea. Tot eu voi introduce gazele în comună. Oamenii aceştia merită să gătească la aragaz, merită să aibă apă caldă şi căldură de la o centrală pe gaz. Cei în vârstă au muncit o viaţă întreagă, cei mai tineri vor să-şi facă un rost. Dacă tu, ca primar, nu-i ajuţi în problemele importante sau dacă tu, ca primar, nu-i asculţi pe oamenii care au avut încredere şi te-au ales, atunci nu prea mai sunt multe de spus. Vreau să renovez şi primăria, vreau ca vizirenii să vină cu drag acolo, că e primăria noastră, a tuturor, nu a lui Doagă sau a cine ştie cui. Dacă voi convinge şi cât mai mulţi tineri să se întoarcă în comună, ar fi un lucru extraordinar, de care aş fi mândru şi mulţumit”, ne-a declarat candidatul PNL la Primăria Viziru.

         

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro