Kaiaciștii și canoiștii de la CSM Brăila au obținut 10 medalii la Campionatul Național de Marathon | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Kaiaciștii și canoiștii de la CSM Brăila au obținut 10 medalii la Campionatul Național de Marathon

• în total, clubul are 43 de medalii în 2023 • “Niciodată nu am obținut atâtea medalii într-un an”, spune antrenoarea emerită Florentina Ion

 

Secția de kaiac canoe de la CSM Brăila a participat cu 11 sportivi la Campionatul Național de Marathon, iar la ultima competeție din acest an rezultatele au fost foarte bune: 10 medalii, una de aur, 4 de argint și 5 de bronz.

Un lot restrâns față de edițiile precedente, însă antrenorii Florentina Ion și Gheorghe Constantinov, împreună cu sportivii, au realizat obiectivul pe care și l-au propus. Iar cu aceste 10 medalii, palmaresul secției de kaiac canoe a adunat 43 de medalii, cele mai multe obținute obținute pe plan național până acum.

După acest concurs, CSM Brăila are trei sportivi la loturile naționale. Matei Ion a fost cooptat în lotul național de juniori I, care are sediul la Bascov, iar Florinel Sârbu la kaiac și Eduard Stoian la canoe, sunt componenți ai lotului de juniori II, care se pregătesc la Brăila sub îndrumarea antrenoarei emerite, Florentina Ion.

La ultima competiție oficială pe plan național, la seniori, Florin Tudorache și Laurențiu Rusu au devenit vicecampioni naționali în proba de canoe 2, pe distanța de 20 km. Tot la această categorie de vârstă, Andrei Diță și Alexandru Diță au cucerit medalia de bronz la canoe 2, tot pe distanța de 20 km. Medalie de bronz la seniori și-a trecut în cont Florin Tudorache la finalul cursei de canoe 1, pe distanța de 20 km.

La secțiunea masters, CSM Brăila a obținut un titlu național prin sportivul antrenor Gheorghe Constantinov care a câștigat proba de canoe 1, pe distanța de 14 km, la categoria de vârstă plus 55 ani și o medalie de argint prin Laurențiu Rusu, la canoe 1, pe distanța de 14 km, categoria de vârstă 35-44 ani.

În concursul juniorilor I, clubul brăilean a cucerit două medalii de bronz, la kaiac 1 pe distanța de 14 km, prin Matei Ion și la canoe 1 pe distanța de 14 km, prin Andrei Diță.

La cadeți, CSM Brăila și-a trecut în cont două titluri de vicecampioni naționali prin Florinel Sârbu și Rareș Cambur în proba de kaiac 2 - 7 km, U14 și prin Eduard Stoian la canoe 1 – 7 km, U14. Tot la cadeți, Alexandru Codiță s-a clasat pe locul al treilea, la kaiac 1 – 3 km, U12.

“Am încheiat cel mai bun sezon competițional din ultimii ani, avem 43 de medalii naționale. A fost un concurs frumos, palpitant. Cu bani puțini de la buget, dar cu sportivi care s-au autodepășit, pot spune că am realizat o performanță, mă refer la faptul că niciodată nu am obținut atâtea medalii într-un an”, ne-a declarat antrenoarea emerită Florentina Ion.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro