Lăstari scăpați de sub control în toată Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Lăstari scăpați de sub control în toată Brăila

• în special zona centrală a municipiului este afectată de acest fenomen • în ciuda intervențiilor celor de la Seroplant, fenomenul pare de neoprit

 

 

 

Este aproape imposibil să tai lăstarii crescuţi la toţi copacii din Brăila sau pe unele cioate nescoase din pământ. Seroplant întreprinde acţiuni în acest sens, chiar şi după ani de zile, dar tot de nu se mai ştie ce străzi îşi aşteaptă rândul la ecologizarea arborilor. De exemplu, străzile Goleşti, Fortificaţiei, Cetăţii, Dimitrie Bolintineanu, Catolică, din Centrul Vechi, unde lăstarii deveniţi adevăraţi boscheţi alternează cu bălăriile de jumătate de metru, blocând trotuarele până în gard inclusiv.

A dispărut preocuparea oamenilor de a se îngriji de ceea ce au în faţa porţii, altădată fiind obligaţi prin lege să menţină ordinea şi curăţenia, şi nici vorbă ca cineva să mai intervină acolo unde, gard în gard, sunt case şi curţi abandonate sau ajutând bătrânii care nu pot să mai ridice un pai.

Revenind la lăstari şi la copacii lăsaţi să crească în voia sorţii, dăm doar două exemple flagrante: pe strada Ana Aslan, unde cioatele rămase în urma furtunii din luna mai a.c., un ditamai platanul gol pe dinăuntru şi pus la pământ de furtună a făcut prăpăd în jur şi, culmea, mai mult nejustificat a fost  tăiat cu drujba un arbore aflat la doi metri distanţă de primul. Iar de atunci şi până acum, lăstarii au crescut atât de mult încât au blocat efectiv trotuarul. Probabil că nu se intervine aici din considerentul că strada este mai puţin circulată. La fel și pe strada Mihail Sebastian, colţ cu Polonă, unde trotuarul este complet blocat de nişte copaci şi boscheţi crescuţi până în gard şi o dubiţă abandonată acolo.

Ne-ar trebui spaţiu pentru încă 10-15 fotografii făcute în locaţiile amintite şi străzile/intersecţiile adiacente, dar rămânem totuşi cu speranţa că se va interveni pentru scoaterea la lumină măcar a acestui perimetru central al Brăilei, delimitat de bulevardele  Al. I. Cuza, Panait Istrati, str. Mihai Eminescu, Calea Călărașilor și Independenţei.    

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro