La Primărie nu mai sunt bani, iar la CJ se trăieşte din economii! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
O posibilă explicaţie pentru lipsa de investiţii locale:

La Primărie nu mai sunt bani, iar la CJ se trăieşte din economii!

• asta a avertizat, recent, preşedintele PNL Brăila, Alexandru Dănăilă, îngrijorat de modul în care primarul Marian Dragomir şi preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, aleg să trateze subiectul investiţii • acesta susţine că la municipiu nu mai sunt deloc bani în buget pentru proiecte noi, iar la judeţ se merge pe varianta cea mai simplă: se cheltuie ultimele economii rămase din anii trecuţi

 

Preşedintele PNL Brăila, Alexandru Dănăilă, a vrut să atragă atenţia asupra faptului că cei doi lideri ai administraţiei brăilene, primarul Marian Dragomir şi preşedintele CJ, Francisk Chiriac, afişează  zero interes faţă de absorbţia de fonduri europene. Liberalul a afirmat că din informaţiile pe care le are, la municipiu nu mai sunt deloc bani pentru investiţii noi, iar la judeţ, deşi au mai rămas câteva economii din anii trecuţi, se merge pe varianta cheltuirii orbeşti, fără niciun plan pentru atragerea de bani din exterior. Mai mult, Dănăilă susţine că nici banii de la nivel guvernamental nu sunt suficienţi şi că, deşi reprezintă o soluţie ceva mai la îndemână pentru autorităţile brăilene, singura variantă cu adevărat viabilă pentru a face lucrurile să se mişte în oraşul şi judeţul nostru o reprezintă fondurile europene.

“Astăzi, Primăria este condusă de PSD. Dar modul în care Executivul înţelege să finanţeze lucrări cu fonduri europene este o problemă! Pentru că toate investiţiile ar trebui finanţate cu fonduri europene, dar nu se întâmplă aşa. La Consiliul Judeţean nu sunt fonduri europene pe niciun proiect. Deci, pe scurt, la CJ nu avem fonduri europene atrase şi efectiv cheltuim banii din buget, iar la Consiliul Local nu sunt bani în buget. Nu mai sunt! Este adevărat că la CJ au mai rămas nişte sume din anii trecuţi, dar la CLM situaţia este gravă! Aştept rectificarea de luna asta să vedem de unde vor fi luaţi bani şi care va fi execuţia bugetară pe investiţii la finalul anului viitor. Sincer, nu ştiu cum înţelege primarul să gestioneze situaţia investiţiilor la nivelul municipiului, pentru că nu sunt bani. Şi nu sunt bani pentru că nu accesăm fonduri europene, iar Primăria nu are fondurile necesare să facă toate aceste investiţii din bani proprii”, a afirmat Dănăilă, revoltat.

 

E complicat să atragi fonduri europene

Cât despre motivul pentru care liderii administraţiei brăilene nu se înghesuie să atragă fonduri de la Uniunea Europeană, PNL-istul consideră că  este vorba despre neştiinţă. Acesta a precizat că lucrurile sunt mult mai simple dacă sunt făcute din bani proprii, sau dacă se primesc pomeni de la nivel guvernamental, în schimb pentru fonduri europene trebuie să fie realizate proiecte bine puse la punct, care ulterior vor fi verificate.

“Fondurile europene se iau în baza unor proiecte. După ce ai făcut proiectul, urmărirea cheltuirii banilor este supravegheată de Ministerul Dezvoltării, iar la sfârşit, îţi mai vine şi un audit. Ăsta poate fi un motiv pentru care nu se atrag bani europeni. Aşa, când cheltui banii tăi, a semnat dirigintele de şantier, comisia de recepţie a lucrării, şi totul este bine şi frumos”, a conchis sursa citată.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro