Legea antifumat se schimbă în profumat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Legea antifumat se schimbă în profumat

La doar două luni de la intrarea în vigoare, legea care interzice fumatul în spaţiile închise e deja modificată în Senat, transmite TVR. Amendamentele le permit fumătorilor să îşi aprindă ţigara şi în clădiri, într-un spaţiu amenajat pentru ei. Modificările au fost făcute într-o şedinţă specială a comisiilor de Sănătate şi Economică.
Senatorii din Comisia de Sănătate au decis, cu majoritate de voturi că „Fumatul este permis în spaţii separate, complet izolate şi inscripţionate special pentru această destinaţie, precum şi pe terase exterioare amenajate în acest scop."
Şi spaţiul închis este redefinit. Trebuie să fie încadrat de pereţi de jur împrejur şi nu de un acoperiş şi doi pereţi, cum scrie în legea care a intrat în vigoare la jumătatea lunii martie. Asta ar permite fumătorilor să îşi aprindă ţigara şi pe terase sau balcoane.

Revin barurile dedicate fumătorilor

Senatorii au luat drept model spaţiul pentru fumat din interiorul Aeroportului Henri Coandă din Bucureşti. Pe lângă aeroporturi şi închisori, se va putea fuma şi în interiorul spitalelor de psihiatrie. Dar şi în baruri, cluburi şi cafenele dedicate exclusiv fumatorilor.
Modificările au primit avize pozitive de la toate Comiisiile. Aleşii spun că au fost bombardaţi cu nenumărate solicitări din partea oamenilor nemulţumiţi de legea antifumat.
Plenul e, însă, suveran. După Senat, legea va ajunge şi la Camera Deputaţilor, care e for decizional.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro