Legea pensiilor va reduce presiunea pe buget din 2011, permiţând majorări de pensii ulterior | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Legea pensiilor va reduce presiunea pe buget din 2011, permiţând majorări de pensii ulterior

"Categoric, legea nu-şi va face efectele pozitive în acest an, însă măsurile propuse în proiectul făcut public după discuţiile cu organismele internaţionale şi cu partenerii sociali va duce la un plus al bugetului asigurărilor sociale în 2011. Bugetul destinat plăţii pensiilor va trebui subvenţionat anul viitor de la bugetul de stat doar cu 1 miliard de euro, faţă de 1,5 miliarde euro, în prezent", a afirmat Mihai Şeitan.

"Dacă presiunea pe bugetul pensiilor se va diminua, o să putem creşte pensiile în timp cu 10%", a precizat ministrul.

El a mai spus că toate pensiile speciale primite de pensionarii militari, din poliţie şi din serviciile secrete urmează a fi recalculate. Ministrul a subliniat, însă, că vor fi recalculate "doar pensiile persoanelor care vor intra în sistemul public de pensii şi nu ale persoanelor care contribuie deja la bugetul asigurărilor sociale".

Pe de altă parte, ministrul Muncii a menţionat că a decis să plafoneze contribuţiile la bugetul asigurărilor sociale la cinci salarii medii pe economie, "pentru a nu mai exista pensii foarte mari plătite de stat".

"Persoanele care câştigă mai mult de cinci salarii medii pe economie pot contribui la sisteme facultative de pensii dacă vor să câştige mai mult când ies din câmpul muncii. Am decis să introduc acest plafon pentru că există persoane care ar putea câştiga de la stat pensii foarte mari", a spus Şeitan.

"În prezent sunt câştiguri din pensii de 200 de milioane de lei vechi, tocmai pentru că nu a existat un plafon pentru plata contribuţiilor", a subliniat el.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro