Premierul Emil Boc a declarat, marţi, în faţa plenului reunit, că Legea salarizării unitare, pentru care Guvernul îşi angajează răspunderea în Parlament, va duce la eliminarea decalajelor "nejustificate şi imorale" dintre salariile diferitelor categorii socio-profesionale din sistemul bugetar.
"Această lege va duce la eliminarea decalajelor nejustificate şi imorale dintre nivelurile de salarizare a diferitelor categorii socio- profesionale din sistemul bugetar, va aduce ordine şi echitate pe orizontală, cât şi pe verticală între profesii, dar şi în interiorul profesiilor", a declarat premierul în faţa Parlamentului.
Boc a insistat asupra faptului că guvernările anterioare "au fugit" de asumarea unei astfel de reforme, care să pună bazele unei legi "fără excepţii şi fără privilegii în domeniul bugetar". Premierul a arătat că la baza acestei legi stau principii stabilite încă din 2008, dar vechiul Guvern nu a avut "forţa politică" şi susţinerea unei coaliţii pentru a promova un asemenea act normativ.
Premierul a apreciat că măsurile luate de fosta guvernare au dus la o sporire fără precedent a cheltuielilor de personal în ponderea bugetului de stat, de 46 de miliarde de lei, "ceea ce practic este produsul ultimilor ani ai fostei guvernări". Mai mult, premierul a subliniat că în ultimii ani s-au creat categorii de bugetari privilegiaţi.
"Inexistenţa unei legi unitare a făcut posibilă apariţia unor legi speciale, mai avantajoase unor categorii socio-profesionale. Acum este timpul să luăm o decizie care să aducă echitatea în sistemul salarizării", a spus premierul. Boc a arătat că legea pe care Guvernul îşi angajează răspunderea în Parlament va veni să înlocuiască cele 39 de acte normative care în momentul de faţă reglementează salarizarea din sistemul bugetar.
De asemenea, în sistemul bugetar actual există mai mulţi şefi şi angajaţi "care cară valiza şefilor", decât personal specializat, aspect pe care legea îşi propune să îl corecteze, a mai arătat Boc.
Legea pentru care Guvernul îşi angajează răspunderea în Parlament are trei obiective: "echitate, transparenţă şi sustenabilitate" şi fundamentează clar şi explicit salariile care sunt plătite din fonduri publice în perioada 2010-2015, a spus premierul.
"Această lege va presupune o decizie fermă a Guvernului, dar vă asigur că aceste decizii sunt corecte şi pentru România şi pentru cele 22 de milioane de români", a subliniat primul-ministru.