Lemne fără acte | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Lemne fără acte

Un vrâncean transporta o cantitate de lemne de foc, esenţă fag, fără a avea şi acte. Poliţiştii i-au confiscat marfa şi i-au dat amendă.
La data de 11 iunie, ora 10.00, poliţiştii au oprit în trafic, pe raza comunei brăilene Traian, autoutilitara condusă de un tânăr de 21 de ani, din judeţul Vrancea. S-a procedat la verificarea documentelor de provenienţă şi, împreună cu un specialist din cadrul Ocolului Silvic Ianca, la măsurarea cantităţii de lemne. Poliţiştii au stabilit că şoferul transporta în plus, faţă de cât era trecut în avizul de însoţire, cantitatea 6,82 metri cubi. Prin urmare, aceasta a fost ridicată în vederea confiscării, fiind lăsată în custodia ocolului silvic. Vrânceanu s-a ales cu sancţiune contravenţională, în valoare de 2.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro