Liberalii trebuie să înveţe să fie adevăraţi activişti de partid | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Liberalii trebuie să înveţe să fie adevăraţi activişti de partid

Orban a vorbit tinerilor liberali din toată ţara, strânşi la Brăila pentru Delegaţia Permanentă, ce are loc o dată la 3 luni, despre faptul că PNL are o mare problemă de organizare şi că de aceea rezultatele la ultimele alegeri au fost atât de slabe: "Activismul membrilor PNL este un activism foarte redus, iar în mare parte, prin activism politic, mulţi dintre cei mai în vârstă înţeleg să participe la şedinţe. Câmpul de luptă nu este strada, blocul, casa, uliţa satului, câmpul de luptă, de obicei, sunt membrii de partid, unde oamenii îşi consumă cea mai mare cantitate de energie. Evident că lucrurile acestea trebuie schimbate, pentru că ne confruntăm cu două forţe politice care au moştenit din disciplina Partidului Comunist, din modul de organizare, iar pentru a putea face competiţie cu ei, trebuie să începem şi noi să fim un pic mai eficienţi în acţiunea politică". Orban a mai adăugat că strategia de revigorare a PNL merge pe două direcţii, în ambele implicarea tinerilor având un loc crucial: "PNL a luat nişte decizii şi rugămintea pe care o adresez către voi este să acţionaţi şi voi pentru a sprijini demersul nostru. O decizie a fost, practic, recomandarea, către filialele judeţene, de a dizolva toate Birourile Locale în toate filialele locale care au avut din 2000 până astăzi, sub 10%. A doua direcţie strategică este cea legată de acţiunea voastră «Echipa Lui Crin». Electoratul liberal este un electorat care nu vine la vot cu un foarte mare entuziasm şi nu este foarte disciplinat. PNL nu a putut să aducă la vot propriii votanţi. Din ce motiv? Că noi ne trezim din 4 în 4 ani, facem campanie, consumăm resurse umane, financiare, de campanie, către tot publicul, în loc să targetăm întreg mesajul nostru celor câteva categorii clare, simpatizanţii PNL şi nehotărâţii. Acestea sunt, de fapt, segmentele electorale care ne interesează cu prioritate şi către care trebuie să îndrepţi campania efectivă", a explicat Orban. Acesta a mai adus în discuţie "Registrul Votanţilor", un instrument de lucru pe care partidele occidentale îl utilizează de cel puţin 100 de ani şi care în România, după 20 de democraţie, încă nu există.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro