Licitatie pentru noul sediu al CJP | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Licitatie pentru noul sediu al CJP

Nu mai putin de 3 institutii isi desfasoara, in prezent, activitatea in cladirea din Calea Calarasilor nr. 19. Este vorba despre Casa Judeteana de Pensii, Directia de Munca si Protectie Sociala si Inspectoratul Teritorial de Munca. De ani de zile, brailenii se confrunta cu aglomeratia si spatiul insuficient din acest amplasament. Cozi interminabile, nervi, zeci de mii de dosare de pensii si de carti de munca sint administrate de aproximativ 200 de salariati, dintre care circa 60 apartin Casei Judetene de Pensii. Reamenajarea unui nou spatiu, cu conditii civilizate de lucru atit pentru salariati cit si pentru beneficiarii ce se adreseaza zilnic Casei Judetene de Pensii tinde sa devina realitate. In aceasta saptamina urmeaza sa aiba loc licitatia pentru desemnarea firmei care se va ocupa de intocmirea proiectului de reabilitare a noului sediu al institutiei situat in Calea Calarasi nr. 14, la fosta Policlinica pentru Copii, nu foarte departe de actualul sediu.
Mutarea Casei Judetene de Pensii la noua locatie inseamna descongestionarea sediului Directiei de Munca si Protectie Sociala unde ar urma sa isi desfasoare activitatea doar doua institutii si nu trei, ca pina acum. Pina la inaugurarea noului sediu, insa, mai sint inca etape de parcurs, documentatie de intocmit si bani de alocat.

Birouri si sali de asteptare spatioase

Amplasamentul din Calea Calarasi nr. 14 care urmeaza a fi reabilitat este inclus in lista cladirilor istorice din judetul Braila. A fost cistigat in instanta in urma unui proces cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate. A fost atribuit Casei Judetene de Pensii prin sentinta civila nr. 341/2002 si preluat efectiv cu proces-verbal, in 2004. In octombrie 2007 a avut loc expertiza tehnica a cladirii in urma careia a fost recomandata reabilitarea si reconsolidarea amplasamentului. In aceasta saptamina urmeaza a avea loc licitatia pentru achizitionarea serviciului de proiectare, consolidare, reabilitare a imobilului.
Actiunea in sine presupune realizarea studiului geotehnic, a documentatiei de avizare a lucrarilor de interventii, intocmirea proiectului tehnic si a caietului de sarcini, a detaliilor de executie, obtinerea documentelor de avizare a lucrarilor (certificat de urbanism, autorizatie de mediu, autorizatie de la Comisia de Cultura si Patrimoniu, etc). "Cladirea unde ne desfasuram activitatea acum a fost construita cu fonduri de la Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse si se afla in proprietatea Directiei de Munca si Protectie Sociala. Casa Judeteana de Pensii care ocupa 2.500 de metri patrati, adica 50% din intreaga cladire, are spatii in folosinta. Noul sediu este o necesitate. Vreau sa ma asigur ca in perioada cuprinsa intre sfirsitul lui septembrie si inceputul lui octombrie 2008 cind vor avea loc si negocierile pentru bugetul aferent anului 2009, vom fi si noi prinsi in planurile de investitie, macar cu o cota parte. Daca lucrurile se deruleaza dupa pasii stabiliti, lucrarile de reabilitare vor putea incepe in 2009. Noul sediu va fi reamenajat pe 4 tronsoane, va fi mult mai spatios si va cuprinde cabinete de expertiza medicala, birouri pentru salariati, sali de asteptare, spatiu pentru arhiva, sali de consiliu, birouri pentru conducerea institutiei, un club pentru pensionari, dar si sediul regional pentru pregatire profesionala cu sali de curs si cu spatii de cazare", ne-a declarat Stefan Sinpetru, director executiv al Casei Judetene de Pensii Braila. Conducerea institutiei a tinut sa precizeze ca doreste sa grabeasca derularea lucrarilor aferente intocmirii proiectului si a reabilitarii propriu-zise deoarece numarul actiunilor desfasurate a crescut si anumite fluxuri de activitate nu se pot derula corect, de multe ori beneficiarii fiind nemultumiti. In prezent, cei aproximativ 60 de salariati administreaza aproximativ 100.000 de dosare de pensii, asigura evidenta a zeci de mii de contribuabili la Bugetul de Asigurari Sociale prin inregistrarea si verificarea declaratiilor care se depun lunar, primesc cereri pentru bilete de tratament (aproximativ 9.000 in acest an), acorda ajutoare de deces. Pentru spatiul pe care-l ocupa in cladirea Directiei de Munca si Protectie Sociala, reprezentantii Casei Judetene de Pensii nu platesc chirie, ci numai o cota parte din cheltuielile pentru utilitati, intretinere.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro