Liga I - Fanii trebuie să se constituie în asociaţii pentru a primi bilete în deplasări | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Liga I - Fanii trebuie să se constituie în asociaţii pentru a primi bilete în deplasări

Această condiţie a devenit obligatorie pentru ca suporterii să poată negocia cu formaţiile gazdă achiziţionarea de bilete.

În cazul în care cluburile gazdă nu vor respecta decizia LPF, acestea riscă o amendă în valoare de 50.000 până la 100.000 de lei, dar şi interzicerea dreptului de a organiza jocuri pe teren propriu de la două la patru meciuri.

Fiecarea asociaţie va trebui să îşi aleagă un preşedinte, iar acesta din urmă va negocia cu oficialii cluburilor gazdă cumpărarea biletelor, dar nu mai multe de 5% din capacitatea stadionului.

LPF a mai anunţat că fanii vor trebui să achite toate daunele produse în sectorul rezervat lor, clubul pe care îl susţin urmând să nu mai aibă niciun fel de vină. "Odată devenită persoană juridică, galeria oaspete va suporta toate eventualele daune, cluburile fiind exonerate de orice răspundere. După cum, e de la sine înţeles, până la constituirea în Asociaţie (Ligă), membrii galeriei oaspete vor răspunde ca persoane fizice, conform legilor, pe baza constatărilor efectuate în comun de clubul organizator şi Jandarmerie", se arată în comunicatul forului condus de Dumitru Dragomir.
Decizia a fost anunţată la numai 10 zile după ce Adunarea Generală a LPF hotărâse ca formaţiile din Liga I să nu mai organizeze deplasări pentru galerii pentru a stopa orice fel de incidente.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro