Lipsa iubirii dezinteresate face loc suferinței | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
VORBE DIN DUH

Lipsa iubirii dezinteresate face loc suferinței

De la începutul lunii octombrie 2020, ziarul "Obiectiv - Vocea Brăilei" a inițiat o nouă rubrică, "Vorbe din Duh", menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. Am început astfel o Călătorie spre altceva, spre ceva frumos într-o lume pe care noi am urâțit-o! Vom fi însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee. Precizăm că am oprit rubrica doar pe perioada sărbătorilor, dar de acum vom avea în fiecare săptămână câte un text nou, semnat de prof. Daniel Voinea.

 

Prea mulți oameni sunt deja în iad, din lipsa iubirii pentru ceilalți, prin critică, judecată, ironie sau blestem. Din orice nu este iubire.

Lipsa iubirii dezinteresate face loc suferinței. Ambele ne înalță, dar alegerea suferinței este doar îndemn la iubire.

Dumnezeu este iubire și ne cheamă să fim ca El.

Din iubire, Iubirea poruncește iubirea, cu libertate.

 

Astăzi, încearcă să-ți aduci aminte, la fiecare 30 de minute, pentru o clipă, că lipsa iubirii tale îți produce fiecare suferință.

Iubirea ta este raiul tău.

 

Nu mai calcă pe pământ

cine calcă-n suferință.

Ea schimbă la față argila, o schimbă în duh

ce poate fi pipăit, duios, cu stiință.

 

Tată, carele ești și vei fi,

nu ne despoia, nu ne sărăci,

nu alunga de pe tărâmuri orice suferință.

Alungă pe aceea doar care destramă,

dar nu pe-aceea care întărește

fința-ntru fință.

(Lucian Blaga, Lauda suferinței)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro