Liviu Dragnea, un nou dosar la DNA | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Liviu Dragnea, un nou dosar la DNA

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus extinderea urmăririi penale faţă de suspectul Liviu Dragnea, la data faptelor preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, şi instigare la fals intelectual, în formă continuată.

Acuzaţiile

În perioada iulie 2006 - decembrie 2012, suspectul Dragnea Nicolae Liviu, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, cu intenţie, a determinat-o pe inculpata Alesu Floarea, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii.
În realitate cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era suspectul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă.
„Este vorba despre acelaşi dosar în care a fost chemată şi soţia mea. Sunt suspectat că două angajate de la Protecţia copilului care n-ar fi venit la servici... şi că eu aş fi îngăduit acest lucru, în 2006", a spus Liviu Dragnea la ieşirea de la DNA.
Liviu Dragnea are calitatea de suspect în dosarul în care este implicată si fosta sa soţie. Bombonica Prodana a fost chemată luna trecută la Direcţia Naţională Anticorupţie. Anchetatorii au decis să o pună sub acuzare pentru abuz în serviciu. Ea este acuzată că ar fi menţinut în funcţie angajaţi-fantomă, care primeau salarii fără a veni la serviciu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro