Lotul echipei CF Brăila a început să se contureze | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Lotul echipei CF Brăila a început să se contureze

Marţi, 22 iulie s-a încheiat o primă perioadă importantă din activitatea echipei CF Brăila, a fost ziua în care o parte dintre jucătorii pe care clubul de la Dunăre şi i-a dorit într-o primă fază, au semnat noile contracte. După mai multe runde de discuţii, penultima chiar în prima zi a acestei săptămâni, jucătorii şi conducerea clubului au ajuns la un acord de principiu. Ziua decisivă a fost marţi. După antrenamentul condus de Alin Pânzaru au început ultimele negocieri.
Conform declaraţiei făcute imediat după semnarea contractelor, de vicepreşedintele CF Brăila, Vasile Popa, au decis deja să continue activitatea la club următorii jucători: Petean, Spătaru, Iordache, Dima, Ndigwe, precum şi patru jucători de la Conpet Cireşu, Stănciulescu, Niţă, Alin Radu, Stelian Nicoliţă. Mitrea nu a putut veni marţi la antrenament dar, conform declaraţiei conducerii, portarul şi-a dat deja acordul de a rămâne la CF Brăila. A fost şi o categorie de fotbalişti care şi-au luat contractele acasă pentru a le studia mai bine urmând ca miercuri dimineaţă să se prezinte cu ele semnate la club. Din această categorie fac parte printre alţii: Ivan, Necoară, Spiridon, Leu, Olenic, Agbleta.
"Situaţia la club începe să se limpezească şi se pare că ne aflăm pe un drum bun. O parte dintre jucători au semnat deja, miercuri dimineaţă (n.r. astăzi 23 iulie) reluăm tratativele cu ceilalţi. Câţiva dintre ei printre care, Ivan Spiridon, Leu, Olenic, Necoară au dorit să ia acasă contractele pentru a le studia mai bine, urmând ca să le aducă semnate, aşa cel puţin au lăsat să se înţeleagă din discuţia cu ei. Nu puteam continua negocierile pentru că a doua zi ei urmau să susţină primul meci amical, cel cu Oţelul, aşa că am mai amânat cu o zi definitivarea lotului", a declarat Vasile Popa, vicepreşedintele CF Brăila.

Fotbaliştii de la CF Brăila au trecut testul Gacon

Marţi, antrenorul Alin Pânzaru a vrut să vadă nivelul de pregătire fizică a jucătorilor prin testul Gacon. În cadrul acestui test, jucătorii au alergat distanţa de 125 de metri în 45 de secunde, au făcut o pauză de 15 secunde şi apoi au alergat înapoi în acelaşi timp. După prima tură distanţa s-a mărit cu 6,25 m, însă timpul rămas acelaşi, 45 de secunde, la fel ca şi pauza, 15 secunde. Cu fiecare tură nouă, distanţa a crescut cu 6,25, timpul a rămas acelaşi, astfel că fotbaliştii au fost nevoiţi să mărească ritmul şi viteza. Toţi cei prezenţi marţi dimineaţă la stadion au efectuat acest test, iar la final tehnicianul brăilean şi-a notat rezultatele urmând ca acesta să se repete la încheierea cantonamentului centralizat.
"Acest test este foarte important, el evaluează capacitatea fizică şi de efort a jucătorilor şi constă într-o alergare, pe o distanţă dinainte stabilită timp de 45 de secunde, urmează 15 secunde de pauză şi se repetă alergarea, se pot face până la 22 de astfel de repetări. Eu sunt mulţumit de felul în care s-au prezentat jucătorii, dar se putea şi mai bine. Acum ştiu la ce nivel se află şi unde trebuie insistat cu pregătirea", a declarat Alin Pânzaru.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro