A luat foc vegetația uscată de pe câmpul din spatele Târgului Obor de la marginea Brăilei. Intervenție a pompierilor cu șapte autospeciale de stingere | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

A luat foc vegetația uscată de pe câmpul din spatele Târgului Obor de la marginea Brăilei. Intervenție a pompierilor cu șapte autospeciale de stingere

Pompierii brăileni intervin cu șapte mașini de stingere, o șenilată și o motopompă pentru a stinge un incendiu de vegetatie uscata care se manifestă pe câmpul din zona Târgului Obor, de la marginea municipiului Brăila, pe o suprafață de circa 8 hectare. ISU Brăila precizează că incendiul este localizat și că nu există posibilitate de extindere si propagare la locuințe.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro