Lucrările de mântuială, “boala” incurabilă a investiţiilor care se fac în Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Lucrările de mântuială, “boala” incurabilă a investiţiilor care se fac în Brăila

* un caz aparent minor ne-a fost semnalat de un cititor domiciliat pe strada Hipodrom din cartierul Obor * acesta ne-a arătat cum în jurul unui capac de cămin ridicat la cotă de angajaţii CUP “Dunărea” nu s-a turnat un brâu de beton, cum ar fi fost normal, fiind lăsat doar pietriş simplu * din cauza acestui detaliu, ar putea să apară infiltraţii care să ducă la tasarea terenului, la scurt timp după ce se va turna un strat nou de asfalt pe stradă

 

 

Numeroase străzi din Brăila trec printr-un mult-aşteptat proces de reasfaltare, după ce ani de zile au fost pline de gropi, cu carosabilul făcut “franjuri” şi reparat, din când în când, doar superficial, cu plombe asfaltice. De data aceasta, Primăria a decis să facă reparaţii doar cu covoare asfaltice, turnate de la un capăt la altul al străzii, pentru a exista garanţia că lucrarea va rezista mai mult în timp. Toate bune şi frumoase, numai că rezistenţa în timp este dată nu doar de metoda de lucru adoptată ci şi de felul în care aceasta este pusă în practică. Iar când lucrurile sunt făcute de mântuială se ştie că apar probleme foarte rapid. Din păcate, de prea multe ori s-au făcut lucruri de mântuială în ultimii ani şi tot mai mulţi brăileni încep să devină “alergici” la astfel de aspecte, reclamându-le ori de câte ori au ocazia.

Un caz aparent minor ne-a fost semnalat, de exemplu, de brăileanul Gelu I., domiciliat pe strada Hipodrom, din cartierul Obor. Acesta atrage atenţia că pe carosabilul intrat în reparaţie generală ridicarea la cotă a căminelor de canalizare, înainte de turnarea ultimului strat de asfalt, nu se face de fiecare dată aşa cum ar trebui. Mai exact, după cum ne-a spus Gelu I., la un astfel de cămin nu s-a respectat tehnologia, în sensul că nu s-a turnat un brâu de beton de jur-împrejurul capacului exterior, ceea ce face ca, în timp, să apară infiltraţii care să ducă la tasarea terenului. “În jurul plăcii au pus doar pietriş, n-au mai turnat şi o roabă de beton, cum au făcut la celelalte cămine de pe stradă. La acesta, situat chiar în apropierea intersecţiei străzii Hipodrom cu strada Albina, a lucrat un tinerel, de vreo 20 - 30 de ani, şi a făcut treabă de mântuială. Eu i-am zis şefului de echipă de la Compania de Apă «Dunărea» - că ei ridică aceste canalizări la cota străzii - că nu e în regulă să lase aşa, că o să se infiltreze apa de ploaie pe sub asfalt şi o să se taseze terenul, dar mi s-a zis să îmi văd de treaba mea, că se pricep ei mai bine. Şi aşa a rămas! N-a mai venit nimeni să pună o mână de ciment peste petrişul ăla, mâine-poimâine or să toarne stratul de asfalt şi pe urmă o să ne mirăm că apare o groapă chiar lângă această gură de canal...”, ne-a spus brăileanul nemulţumit.

Dacă acesta va avea sau nu dreptate, timpul o va dovedi. Cert este că, din păcate, de prea multe ori s-a întâmplat, în ultimii ani, ca să apară tot felul de probleme la lucrări în care s-au investit o mulţime de bani şi la care execuţia a durat mult mai mult decât ar fi fost normal.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro