Lumea în care nu ești singur | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Lumea în care nu ești singur

De la începutul lunii octombrie 2020, ziarul "Obiectiv - Vocea Brăilei" a inițiat o nouă rubrică, "Vorbe din Duh", menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. Am început astfel o Călătorie spre altceva, spre ceva frumos într-o lume pe care noi am urâțit-o! Vom fi însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.

 

Lumea iubirii este doar una și nu se schimbă vreodată, pentru că nu ține de timp. Dar lumea ta este unică, separată, și doar tu o poți înțelege cu adevărat, și nimeni altcineva. Ceea ce ai experimentat cândva, repeți într-una, singur, sub multe forme ale fricii, câutând un alt rezultat decât cel care te-a îndepărtat, prin iluzie, de semenul tău. Acum îl percepi distinct, folosind ideea de trup - ca pretext al separării, într-atât de convins, încât contrariul pare absurd.

Și, astfel, adevărul a ajuns absurd, iar o întreagă lume răsturnată se găsește în fața fiecăruia, aflat singur în lumea lui. În lumea proprie, fiecare înțelege ceea ce dorește, pentru că imaginarea iluziilor este infinit de creativă.

Lumea pe care ai creat-o nu este însă demnă de tine, și nu asta este Lumea pe care a pregătit-o Tatăl tău. Lumea care există doar pentru tine singur există din alegerea ta, pentru că libertatea este sfântă. Poți renunța la frică, dacă ai alege să crezi că alternativa -lumea iubirii- este cu adevărat demnă de tine. Când vei vedea în semenii tăi opusul a ceea ce frica te face să vezi - în lumea ta, în care ești singur și în care nimic nu este adevărat - vei putea să te împărtășești cu realitatea care le unește pe toate. Pentru că nimeni nu este singur în lumea creată de Dumnezeu.

 

„Oricine crede că Iisus este Hristos, este născut din Dumnezeu, şi oricine iubeşte pe Cel care a născut iubeşte şi pe Cel ce S-a născut din El.

Întru aceasta cunoaştem că iubim pe fiii lui Dumnezeu, dacă iubim pe Dumnezeu şi împlinim poruncile Lui.

Căci dragostea de Dumnezeu aceasta este: Să păzim poruncile Lui; şi poruncile Lui nu sunt grele.

Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea, şi aceasta este biruinţa care a biruit lumea: credinţa noastră.

Cine este cel ce biruieşte lumea dacă nu cel ce crede că Iisus este Fiul lui Dumnezeu?

Acesta este Cel care a venit prin apă şi prin sânge: Iisus Hristos; nu numai prin apă, ci prin apă şi prin sânge; şi Duhul este Cel ce mărturiseşte, că Duhul este adevărul.

Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Sfântul Duh, şi Aceşti trei Una sunt.

Şi trei sunt care mărturisesc pe pământ: Duhul şi apa şi sângele, şi aceşti trei mărturisesc la fel.”

(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, V, 1-8)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro